Dacă într-o dimineaţă, eu aş realiza că ai plecat în poaspăt răsărit...cu valizele tale, pentru o altă viaţă, aş umplea oraşul cu mirarea mea...
Dar cine ştie, poate după un pic..aş începe să îmi organizez existenţa, şi m-aş convinge că v-oi reuşi să înving şi absenţa..
Mi-aş chema amicii plină de curiozitate şi entuziasm, şi aş pleca de aici...
Aş schimba toate opiniile, şi aş arde orice poză, m-aş impune, m-aş condiţiona, şi cine ştie poate întineresc..dar oricium v-oi reuşi...
Nu ştiu cînd, nu ştiu cum...
Dar dacă un mîine eu, aş realiza ca noi doar ne suportăm, aş înţelege că nu mai stăm de vorbă.. Te-aş privi şi nu te-aş cunoaşte deloc...
Eu aş vopsi cu culori pereţii , şi stele pe pod, ţi-aş spune orice lucru pe care nu ţi l-am zis vre-odata...
Ce periculoasa este cotidianitatea şi liniştea...
Unde eşti, cum trăieşti în interiorul tău?
Mai sunt încă sentimente, în vorbirea ta în şoapte, şi în mîinile tale este dorinţa de a strînge...acea mîina a mea în a ta...
Tu dormi, şi nu te gîndi, la dubiile dragostei, pentru că orice frică stupidă este o probă pe care ţi-o dau...
Nu te mai las niciodată...
