Ochii care nu se văd, se uită?
Ochii care nu se văd, mă distrug şi mă taie în bucăţi mici, pînă la nimicire...
Ochii mei îi caută pe ochii care nu se văd oriunde... Cînd merg pe stradă ei se aruncă peste tot... Ce cauţi la naiba dacă nu ai ce căuta, dacă a plecat, dacă nu mai este, dacă s-a descompus tot...
Şi aşa, mai sunt zile cînd am impresia că nu se scurg deloc, altele că merg măi, şi eu mă bucur cînd vine seara şi mă pregătesc să merg la somn, îmi zic parcă cu o misiune împlinită...A mai trecut o zi, şi ochii care nu se văd ai reuşit să nui vezi nici azi, şi sunt bucuroasă cînd mergi la somn, nu e timp pentru prea multe gînduri...
Cele care nu se scurg deloc mă doboară, mă duc pînă la starea de pierzanie...Pînă nu văd nimic bun din ceea ce merge pe alături, nu am curaj nici să mă uit în ochii oamenilor..
Ochii care nu se văd, mă fac să sufăr, şi va trece o perioadă lungă de timp, pînă voi privi totul mai easy sau cine ştie poate apar şi alţi ochi, dar eu chiar nu am mintea la asta...
Dar tare mai erau frumoşi acei ochi...
vineri, 1 martie 2013
Ochii care nu se văd...
Măi dacă o răneşti, atunci nu ai cei face...
Ar fi fa tu, prea simplu, daca totul ar fi neted şi frumos...
Dar, aşa taci, rabzi, te vaieţi ca nebuna, tremuri, suferi, stai la întuneric, te simţi abandonată...
De inimă vorbesc..
Stările sunt aceleaşi, eşti supărată, te inhibi şi stai acolo închisă în tine...
Nu dormi noaptea, visezi coşmare, apoi te trezeşti exact atunci cînd de o oră ai prins somnul, şi aici ziua începe..
Fără energie, fără dorinţă de a face ceva, fără priviri către lumea care e pe stradă, fără nevoia de a comunica cu cineva, tu aştepţi..dar ce dracu aştepţi?
Ahh, dacă aş avea volanul în mîină să te pot conduce să vezi eu unde te-aş duce..
Aş avea grijă de tine, te-aş duce prin străzile pline de flori albe şi mirositoare,
te-aş scoate afară doar cînd e soare şi aer curat..te-aş duce la mare şi te-aş scălda în mireasma dimineţii... seara te-aş pune pe nisip să observi şi tu splendidul apus..
Te-aş hrăni numai cu dulce şi gustos, şi Inimă--- TE-AŞ IUBI AŞA CUM NUMAI EU POT,
aşa cum nimeni nu o poate face, dar tu aştepţi...
Dar...eşti inimă şi,... stai închisă acolo..inhibată...
15 februarie...
M-am trezit calmă şi plină de dispoziţie, apoi nu dormisem rău..Dar pfff..asta doar pentru 1 minuit căci imediat mi-am amintit pierderea de ieri seară..
Nu am ieşit din casă toată ziua am parazitat in faţa monitorului, culmea e că treabă nu am făcut deloc..
Parcă m-au înjunghiat cu un cuţit şi nul pot scoate pînă nu iese el singur...
Spre seară am ieşit cu bicicleta în afara oraşului... ochii mei îl căutau peste tot.. Nu cred că eram gata să îl întîlnesc, dar jur, îl căutam ca o disperată...
Şi..Nu l-am găsit nicăieri.. şi am plîns mult.. am plîns atîta de nu mai vedeam cu ochii unde mă duc...
De ce, chiar aşa trebuia să se închidă rapid cartea noastră?
De ce, cînd te deschizi unui om, te foloseşte? De ce nimeni nu mă apreciază aşa cum sunt?
De-ai şti cît mi-e greu să mă resemnez..crezi chiar că deja m-am resemnat?
te vreau mai mult decît orice.. Nu vei avea mod niciodată să cieşti ceea ce scriu..dar tare te iubesc..
Am impresia că aici, la acest punct, viaţa mea ia sfîrşit...
Că nu o să mă pot mişca fără tine, că o să devin paralizată...şi nu o să văd sens în nimic altceva... şi ceea ce mă doare mai tare... e că tu nu simţi la fel..nu te doare la fel..nu te gîndeşti atît de mult..nu suferi deloc...
Ştii doar una să faci- să fii agresiv ca oamenii nu se comportă în maniera pe care ţi-o doreşti tu...
Ce pot face? Absolut nimic, trebuie să mă distrug aşa şi să mă primblu ca o pesoană dizabilă prin viaţă, pînă îmi voi reveni...
Pînă voi prinde aripi, pînă mă voi calma...
Tare mii trist... Te-am tot căutat pe străzile pustii..dar gîndul îţi era la altceva...
Muzeul clipei...
Ce muzeu ai vazut ultima data, sau macar o mostra, sau macar ceva util?
Ei bine, eu am vazut sambata trecuta la Reggio Emilia, un orashel mic din Italia, mostra cu fotografia lui Michael Kenna, o adevarata splendoare sa te plimbi printre fotografiile lui..
Atita imaginatie, atita perfectionism, atita suflet in ele...
Cel mai intii lucru care mi-a venit in minte vazind prima fotografie am zis:
-Mai, Kenna dar toate pozele tale is alb-negru, mare plictiseala...dar tadam...prima impresie greshita...
Cind am ajuns din prima sala in a doua, dina doua in a treia..mi se incalzea creierul de curiozitate, oare ce mai are in urmatoarea sala, pentru ca pare a nu mai fi loc de ceva mai frumos decit atit cit este deja...
Kenna, stie cum sa aranjeze fotografia, Kenna stie ce inseamna linisthe sufleteasca..
Kenna stie cum sa te aduca la o stare de melancolie, si tot el Kenna..e un maestru!
Cine ţi-a permis...
Cine ţi-a permis să îţi întinzi labele către ea?
Cine eşti tu să îţi permiţi una ca asta, eşti doar un tontăloi mare şi prost, un mizerabil care nu ştie ce înseamnă să ai alături o femeie frumoasă, şi mai atît cum să o păstreze lîngă el.
Eşti un zero mărunt care nu ştie măcar ce a avut alături..cu atît mai mult că o să mori ca o zdreanţă învechită de timp şi nepurtată de nimeni...
Eşti o cîrpă cu care liber aş putea şterge podelele, doar că drăcie sunt prea bună, am un suflet prea frumos şi nu mi-aş permite una ca asta, deoarece drept zice proverbul culturii noastre, inimii nui poţi dicta, şi alege ea singură...
Asta a fost unul din visele Anei...
Cam goală inside...
Şi aşa pornesc să scriu, încă nu ştiu despre ce dar pornesc...
Bucuriile ştii ţi se implantează în cap şi nu prea ai cuvinte să le descrii, tristeţile însă ni se imprimă însă pînă la os.. rod şi rod şi nu mai rămîne nimic, te trezeşti cu osteoporoză mentală la creier...
Tristeţile te bagă în sicriu voluntar, mi-am dat seama de ce mii frică cel mai tare în viaţă, nu de potop nu de 2012, nu de foc, de vijelie nici atît, mii frică de durere, mă arde tristeţea...
Căci ea cînd vine e ca una fără cultură, dar ce cultură nici pic de vină sau mustrare de conştiinţă, ea vine intră în casa ta fără invitaţie, nu se descalţă la uşă, calcă tot în picioare, se aşează pe divanul tău preferat care cîndva era loc de relax pentru tine, se uită calmă la orice lucru al tău, le foloseşte pe toate fară a te întreba ceva...dacă o critici te şi mai scuipă în suflet..
Dacă o ingori te urmăreşte şi mai mult, dacă te apuci cumva de plîns ea îţi mai trage o palmă peste cap ca să plîngi dublu...
Noaptea, ziua, dimineaţa, ore ore, secunde, mili, îţi toarnă gînduri cu căldarea peste tine, ca nu cumva să dea Dumnezeu să te apuci să dormi, o enervezi şi mai mult..
Paranoie, batăi de inimă 300/10000sec... schizofrenie sufletească, invaliditate vitală, atacuri de panică, urlete în van, stare de pierzanie...
Am înţeles acum cu asta nu devenim prieteni niciodată, e mai ceva ca dracul... asta te găseşte oriunde...
Asta te duce calmă la mormînt şi poate avea curajul să îţi mai cînte cîte o manea despre baruri, femei goale şi tot aşa...
Atît am avut de spus...
Dacă-aş şti...
Dacă-aş şti că îţi sunt dragă,
M-aş întoarce înapoi,
Te-aş privi cu-nduioşare,
Bun Găsit iubitul meu!
Dacă-aş şti ca tu ca soare,
Îmi oferi caloarea ta,
M-aş întoarce fără dubii,
Eşti iubitul meu dintîi.
Dar eu ştiu că nu-ţi sunt dragă,
Eu nu sunt femeia ta,
Tu ai altă viaţă acolo,
Întreg universul tau!
Cîte lacrimi, ah durere,
Dor nebun înfometat,
Visuri cît o mare spulberate...
Oare de ce am ajuns aici?
Acum pe drumuri noi, diverse,
Acum îmi este tot strain,
Acum nici toamna nu vorbeşte..
Ea plînge doar,
Dar plînge-n zadar!
Alunecări...
M-am cam pierdut in ultimul timp...sa stii ca chiar doare cind te simti pierdut, cind simti ca ai dat si nu ti-au intors cu suficienta, cind simti ca aluneci asa in orice loc foarte simplu fara a fi uns cu ulei...
Cind vezi ca totul in cap devine haos si nu mai poti ca inainte sa te asezi pe pat si sa zici:
-Stai mai frate, ca e prea mult, trebuie sa fac ordine si sa aranjez pe raft...
Dar asa momente nu mai sunt, le-am pierdut pe strada pe undeva? Trebuie sa le caut, am sa ma regasesc trebuie sa ma regasesc, shtiu ca am sa ma regasesc...
Acum pare totul cenusiu, pare ca oricine vrea sa mai ia ceva de la mine, dar ce sa mai iai, ca am ramas fara energie si fara respiratie...
Cind am cistigat olimpiada la l.romana eseul meu se incheia cu cuvintele...Acum merg pe plaja cu aripile taiate si le tin in mina... uite acum asha ma simt..
Am dat tot ce am putut, si acum am ramas ca o boschetara fara nimic...fara cetatea unde ash putea sa ma simt singura...fara afect care imi era elixir pentru cresterea aripilor...fara senzatii ca sunt cea mai speciala..a.dar stai un pic mai...
Dar poate toate nici nu au existat? mare haos mental...
Trebuie sa ma asez undeva sa ma gindesc clar la:
-Cum ma simt acum?
-De ce ma simt asa?
-Care e cauza?
-De ce sa ma feresc?-
si multe altele... si chiar crezi ca sunt asha de imbecila si nu am facut-o? am facut-o mai dar tot e mai puternic decit mine, parca e o capcana mereu plina cu cascaval si stii ca iti faci rau dar te duci acolo....
Nu stiu cum sa ma conving ca chiar daca are cascaval e goala si nu ofera nimic pozitiv, nimic constructiv, nimic serios, nimic care m-ar umple de viata, care m-ar face fericita si solara, nimic care ma face sa ma simt eu insumi, sa fiu fata cu ochi caprui care era infantila si sarea in sus pe strazi...m-am redus acum si am devenit o plingacioasa in orice colt al lumii... nu mai stiu cum sa ies din calvar...
cenusie stea ce ai incetat sa luminezi pentru mine...
Nu am titlu..
Aseara am baut 4 calmante..am dormit ca moarta..cum ar fi sa dorm mult mult ca sa nu ma tezesc realizind ca sunt in aceeasi stare de ceva timp?
Ma doare tot in mine.. Merg pe strazi cu capul in jos, nu am curajul sa privesc lumea in ochi, desi ma intreb..de ce barbatii intorc capul dupa mine, cind merg pe strada cu ochii plansi..
Tare mii greu..
Timpul nu se scurge deloc..Iar gindul e numai la imaginea ta.. Azi mi s-a inclus involuntar telefonul in geanta.. Si am vazut ca m-a sunat.. Bine ca nu am auzit..ca aveam sa ma vad agitata cu 2 mani care tremura fara a sti daca trebuie sa raspund sau nu..
Mi-am inchis telefonul..si l-am mai pus intr-o alta husa...asha are 2 si poate nu se mai apasa singure butoanele neascultatoare..
Am fost la medic sa imi iau indreptare la psihiatru, poate ala imi da vre-o diagnoza si citiva pumni de pastile..
Ii spuneam medicii ca nu am bani..sal platesc..la care ea a stors din umeri..si mi-a zis ca nu stie nimic.. iar banii domina..
In fine, m-am dus la adresa psihiatrului..am intrat si o doamna ma intreaba daca am nevoie de ajutor..
Aveam emotii, eram pierduta si nu mi se dezlega limba sai spun ce imi trebuie.. Am bilbiit ceva neinteles, apoi mi-am zis calmeaza-te.. Si iam spus ca am nevoie de psihiatru..
La care ea mi-a zis calm, sa vin joi..pentru ca azi e deja tarziu.. mi s-a ruinat tot speram sa ma asculte direct..dar trebuie sa mai omor inca 2 zile si nici nu se stie daca joi va fi disponibil..
Ce pot sa fac..? Nimic..
Vin acasa..inca 2 calmante..si am mancat 2 bucati de pizza, caci tin post..adika sper sal tin..Doamne ajuta-ma si invredniceste-ma sal pot tine.. Am mare nevoie de a ma curata..
Apoi am inceput sa plang ca o stricata si motanul plangea cu mine..Am plans in hohote..pentru ca tare mii greu fara tine..
Nu ma pot calma la gindul ca nu mai merge nimic intre noi...
Ei bine..m-am uitat si la pozele noastre..ce frumosi mai eram doamne..
de ce e totul asha pe dos?
In fine...mi-am spalat fata mea umflata de lacrimi sarate ca cenusa neagra..
Mi-am pus 1kg de fond de ten..mi-am cartile si am venit la biblioteca...nu mai puteam sta in casa aia..
Pe orice foaie din orice caiet este ceva legat de tine..Ori caracotii de ale tale..ori de ale mele pentru tine, ori de ale noastre..
Am rupt tot si am aruncat in lada de gunoi..
Am gasit o poezie de a Anei Ahmatova...si mi-am zis sa o scriu in agenda.. Intre timp simt o mana calda care imi da energie pe umarul meu.. nu ma intorc imediat sa ma uit la el..dar am inteles..e El..a venit..Chiar ii pasa?
Am intors capul, nu reuseam sa il privesc in ochi..as fi vrut sai zimbesc..dar nu puteam..ma durea prea tare..parca nu vroiam sal vad, nu eram inca gata..dar ma bucura ca a venit..
Am iesit afara..Am vorbit mult e inutil sa povestesc despre tot..iam zis aproape tot ce simt.. aproape.. nu mi-a fost simplu..
dar nu stiu de ce nu imi trezeste siguranta.. si cam de ce ar trebui sa ma intorc din nou la tine?
Mi-e frica..de tot..de tine, de noi, de iubirea noastra care imi pare ca este numai de partea mea..de investitii doar ale mele..
Nu stiu... mi-a cerut si m-a rugat mult sa ne vedem azi seara sa vorbim cu calm..dar de ce trebuie sa ma vad cu el?
De ce trebuie sa ii vorbesc?
Mi-e greu.. Si daca ne impacam pentru ca eu sunt slaba.. ma intorc in acelasi rahat?
Doamne..unde esti? Arata-mi ca eshti.. si nu ma face sa cred ca mi l-ai trimis tu sa ne deschidem..
Nu ma lasa..Doamne..am nevoie de tine...
De Ce?
Nu sunt atît de bună precum aş vrea, Dar nu sunt nici atît de rea încît să zic că nui folos din mine.
Sunt încă tînără şi multe lucruri nu le cunosc, nu ştiu cum să fac să fie bine.
Poate ar trebui să ne calmăm şi să nu ne mai năruim cu idea, cum va fi ziua de mîine.
Sunt îndrăgostită, sau poate chiar iubesc, pentru că îl vreau prea mult alături. Îmi place să discut, să îl ascult, să privim filme împreună sub aceeaşi plapumă, să ne trezim alături.
Stau cu o persoană atît de fragedă, atît de fină, prea inteligentă, bogat sufleteşte dar.. nu am putut să îl înţeleg mereu. Da, da iar îmi penetrez singură neuronii, dar pare o frunză în univers cu prea multe rupturi, prea mult trecut, prea multe lucruri arse, prea multa urmărire de negativ. Apoi am apărut eu, solară cum îmi zice el.. dar, nu înţeleg de ce îmi vorbeşte atît de mult despre trecutul lui, despre fostele lui femei, chiar pe fruntea mea scrie pentru toţi: Madre Teresa? Sau, Psihoterapeută Gratis?
Mă întreb de ce trebuie să rabd, eu am nevoie de un bărba care să mă facă să rîd să mor de fericire, dar nu de unul care mă inhibă cu depresia lui, cu momentele de indispoziţie.
Dacă aş găsi un răspuns cum să fiu în aşa caz.. aş fi mai calmă.. pentru că momentan sunt prea radicală.
Doar nu pot să termin o relaşie din cauza asta. Sunt tentata să fac o isterică plîngînd în care săi zic că m-a obosit, cu obsesiile lui de trecut, şi că ar fi timpul să se gîndească ce are în prezent.. şi am să o fac, trebuie să găsesc un moment potrivit cănd mi se umple paharul răbdării..
Fericirea-i un lucru marunt..
Fericirea este atunci cînd stau bine.. cînd am dispoziţie bună şi privesc totul pozitiv sau calm sau poate liniştit..
Totuşi în esenţă, Cei Fericirea?
Fericirea este atunci cînd accept eu ce mă înconjoară, şi îmi zic zîmbind:
Uite aşa e bine!!!
În concluzie ce naiba este fericirea? Este starea pe care ţi-o sugerezi singur? Sau te adaptezi dupa circumstanţe?
Fericirea este totuşi aspiraţie sufletească.. E condiţionată de noi înşine.. Merge după ideile noastre.. Se adaptează dupa modul în care o privim..
Hai să o privim Fericit Lume !!! E fericit universul cînd TU eşti fericit!
Încrederea frate e esenţială
În relaţie e ca fundamentul casei, mai apoi clădeşti etajele...
Ea îţi dă aripi, ea te duce pe străzi luminoase şi te ghidează...Ea îţi şopteşte, fii calmă, merge totul ok..
Ea induce calmitatea în suflet... Ea te trezeşte dimineaţă şi ţi se bagă în minte cu: azi va fi o zi frumoasă...
Dar vai şi amar de capul tău cînd încrederea zboară de la tine...
E mai ceva ca o ROUTINE de casă şi tot ce ai clădit, se fărîmiţează de parcă lipseşte materialul central care ar putea încleia bucăţile rupte.
Nu te lasă calm, nu ai somn..ai imaginaţia care conduce volanul pentru tine...şi crede-ma nu te duce prin locuri prea frumoase...
Te trezeşti agitat de parcă ai de mers la judecată în ziua aia...
Frate e un calvar adevărat...cînd eşti dominat...
Priviri de ceară caldă
Nu ştiu dacă aş reuşi să merg înainte fără tine. E atît de frumos alături de tine că îmi pare viaţa poveste, de unde eşti, din ce stradă cu casa generoasă?
Şi cîtă răbdare ai să mă asculţi atunci cînd sunt tristă pe momentele de resemnare.
Îmi place cînd zîmbeşti de tîmpeniile mele, cînd alergăm şi vorbim ca doi copii. Îmi place să analizez totul înainte de aţi spune ceva.. Deoarece eşti special şi alături de tine tind să ating spiritualul.
Mai am mult de lucrat.. dar Dumnezeule, nu îmi lua răbdarea şi luminează-mă spre procreare, spre schimbare pentru că, tu le pui la loc pe toate!
Nervi cu aluat pentru placinte!
Tu macar ai observat vre-odata pe cine ai alaturi? Si macar ai cercetat ce culoare au ochii sai, te-ai uitat si tu mai adinc cum e pielea minilor, ai atins cu blinedte minile, ai sarutat picioarele, ai promis eternitate?
Eu am promis lungi istorii, am sarutat picioare mii de ori, am mingiat mini pline de lacrimi proprii si sperante...si stii cu ce te alegi? Cu dispret si indiferenta?
Ei bine, imi pun o haina pe mine si merg sa respir aer curat, aer pur aer plin de bunatate, aer plin de sperante...
Si apoi cind ma intorc mai dau o fuga pe aici...
Descoperiri...
Un om sănătos trebuie sa exprime mereu ce simte... deoarece altfel se inhibă şi devine...cum?
Rece? sau rigid ca o piatră? Rămîne de scris încă, pînă a decide finala concluzie despre cei care exprimă puţin despre ceea ce simt.
Am vazut azi la TVR un reportaj despre Tatiana Stepa, încă un suflet frumos care a murit mărunţit de crîncenul cancer, care îi ea pe cei mai frumoşi, pe cei mai importanţi..pe cei de care avem atîta nevoie!
De ce fericirea e prea greu de descris? Iar momentele cînd tristeţea îşi construieşte staţie în viaţa ta, se menţin şi te apasă nătîng?
Ziceam de ea, de Tatiana Stepa, are o voce splendidă şi uluitoare.. îmi lipseşte vocabularul ăla cu detalii şi sinonime ca să pot descrie tot..
Ore noi oamenii ne simţim vreo-data împliniţi? Oare ajunge ziua aia cînd ne zicem: DA, sunt realizat şi acum nimic nu mă împiedică..
Rămîne de descoperit şi starea asta..
În principiu e haos mare, dar e mai bine cîmd există ceva de aranjat decît să stau fără treabă!
Ea..
Ea, este Doina. Prietena mea!Dar din ziua cînd ne-am întilnit şi am petrecut haios timpul, exact, nu ne-am mai lăsat!
Sunt puţini oameni care spun, prietena sau prietenul meu cel mai bun.. Eu însă o am, şi ea este Doina sau Buburuza cum o mai numesc eu, iaş spune şi bubu uneori, sau simplu Niţa.
Întilnirea cu ea a fost chiar specială, părea că ne cunoştem de o viaţă şi deja ne povesteam perepeţiile..
Apoi m-a dus în casa ei să îi cunosc părinţii..
Mama Doinei este o femeie frumoasă şi cu o tandreţe aparte, o faţă blîndă cu doi ochi căprui zîmbăreţi la orice oră a zilei. Nui prea înaltă dar e iute şi ageră de calitate.
Cu ea am găsit rapid limbă comună şi ea repejor sa apucat să îmi tocească părţile care nu mergeau. Şi eu mă simţeam enorm de fericită că primesc morală de la o mamă, şi ma purtam ca pe vremuri, ascultam şi rîdeam ca o proastă cînd mama cu ciudă îmi explica ce am mai greşit şi de data asta..
Doina, este înaltă şi frumoasă, are o faţă asemănătoare cu cea a Maicii Domnului, cu doi ochi sinceri sclipitori şi plini de bunătate.
De la ea am învăţat multe, să nu complic viaţa, să nu cheltui ultimii bani, să rîd mult mai mult decît rîdeam şi cu asta am ajuns la diagnoza de tîmpită pentru că şi aşa rîdeam ca o stricată.
Să nu vorbesc urît cel puţin în prezenţa părinţilor, să fug rapid,rapid că oricum o să reuşesc să iau trenul ca să vin la ea, să fac cadouri fără motive, să nu mă cert chiar cu toţi cînd îmi cade situaţia, să las mîndria dacă vreau să dobîndesc ceva, să ne plimbăm oricît de mult avem posibilitate şi să discutăm ca două filosoafe despre viaţă.
Fără ea aş fi goală şi săracă.
Cu ea am plîns,am rîs apoi am plîns din nou.
M-am şi certat şi am umblat prin oraş de nebune prin părţi diverse apoi ne-am întilnit rîzind precum nimic nu se întîmplase.
Pe ea am supărat-o ca mai apoi să îmi cer scuze că am fost toantă. Dar îmi colorează viaţa mea de artist, şi dă sens situaţiilor, şi orice nu s-ar întimpla ştiu că o am, ştiu că este prezentă şi îi pasă de mine!
Îţi mulţumesc pentru memorii frumoase..Îţi urez fericire deplină şi o viaţă senină!
La un pod,într-o seară
Să vedem iar un film
La gradina de vară...
Va tutto bene!
Asa isi incepe ziua un om pozitiv..isi spune "va tutto bene"(merge totul ok).. si apoi ziua prinde culoare, apoi prinde caldura, apoi apare si zimbetul plin de placere si satisfactie, apoi vine si calmitatea interioara...
Un om pozitiv se plimba calm pe strazi, exact ca fata pe care am zarit-o ieri de la fereastra casei mele si am admirat-o mult.. mergea incet intr-o rochie alba si incaltata in niste incaltari usoare, avea un mers leger si parca zbura...
Avea parul strins pe spate, dar firele rebele erau imprastiate pe obraji de la bataia vintului..
Minile mergeau in cadenta cu pasul...
Un om pozitiv, are diminetile senine, are cerul de un albastru transparent si isi spune mereu: Viata are sens...
Sa vedem un pic cum isi are viata un om nu vreau sa-l numesc negativ, dar un om care nu are o legatura prea buna cu pacea si linistea interioara...
Nu doarme noaptea, are cosmare, se trezeste fara zimbet si pasiv...
Are diminetile si serile tormentate, este merue in cautarea a unei realizari, vorbesc despre satisfactia personala si despre lucrurile care l-ar putea face fericit...
Un om trist, plange si e inhibat, izolat, stins, cenusiu, ars, si necaji...
Exact ca fata de azi care am zarit-o tot de la fereastra casei mele, cu parul lipit de obraji deoarece mergea neuniform si u capul aplecat...
Avea o pereche de blugi simpli de un albastru cenusiu si o geaca de un cafeniu mediu, purta o pereche de papuci de un albastru inchis si privea pamintul de parca comunica cu el...
Atunci mi-am zis: "Mai tare e stranie lumea asta" , unul rade altul plange, unul zimbeshte altul sufera... nu suntem niciodata in egalitate....
Si tu ce tip de OM esti?
Mi-am inchis fereastra si m-am intins pe patul meu mic dar comod, priveam podul de parca era un cer albastru cu stele...si am respirat calm zicindu-mi... eu fac parte din oamenii pozitivi...!!!
Discuţie cu inima mea...
Inimă nu fi de piatră, că doar tu n-ai fost lasată
Să vezi dorul cum mă poartă fruza-n vînt
Inima nu fi haina, c-ai si tu un pic de vina
Daca n-am o zi senina pe pamant
Inima cu ochi ca mura si ca trandafirul gura
Nu-mi da dragostea de-a dura ca-i pacat
Inima nu fi de gheata,fara zambet cald pe fata
Fara cantec,fara viata doar off-tat
Doar de dragul tau,raul mie mai rau
Rasul mie mai rar,amarul mai amar
Si tot suspinand ca omul
O sa ma usuc ca pomul
Ce-si da frunzele pe doua lacrime
Inima cu ochi de stele eu ti-am dat visele mele
Tu le-ai ars ca pe surcele intr-o zi
Inima-mi gasesc eu calea
Chiar de schimb dealul cu valea
Imi alung din suflet jalea orice ar fi
De trei primaveri,de trei ierni si veri
De trei toamne-n rand nu mai am un alt gand
Numele-ti rostesc intr-una cat e soarele si luna
Ma duc pe pustii ca tu nu vrei sa stii
Inima nu fi de piatra,pentru ca-n a vietii roata
O sa-ti umble dorul o data ca nauc
Inima de piatra seaca,poate da Domnul sa-mi treaca
Si te las inima acra si ma duc
(cinta Corina Chiriac)
Dacă... (delir haotic)
Dacă într-o dimineaţă, eu aş realiza că ai plecat în poaspăt răsărit...cu valizele tale, pentru o altă viaţă, aş umplea oraşul cu mirarea mea...
Dar cine ştie, poate după un pic..aş începe să îmi organizez existenţa, şi m-aş convinge că v-oi reuşi să înving şi absenţa..
Mi-aş chema amicii plină de curiozitate şi entuziasm, şi aş pleca de aici...
Aş schimba toate opiniile, şi aş arde orice poză, m-aş impune, m-aş condiţiona, şi cine ştie poate întineresc..dar oricium v-oi reuşi...
Nu ştiu cînd, nu ştiu cum...
Dar dacă un mîine eu, aş realiza ca noi doar ne suportăm, aş înţelege că nu mai stăm de vorbă.. Te-aş privi şi nu te-aş cunoaşte deloc...
Eu aş vopsi cu culori pereţii , şi stele pe pod, ţi-aş spune orice lucru pe care nu ţi l-am zis vre-odata...
Ce periculoasa este cotidianitatea şi liniştea...
Unde eşti, cum trăieşti în interiorul tău?
Mai sunt încă sentimente, în vorbirea ta în şoapte, şi în mîinile tale este dorinţa de a strînge...acea mîina a mea în a ta...
Tu dormi, şi nu te gîndi, la dubiile dragostei, pentru că orice frică stupidă este o probă pe care ţi-o dau...
Nu te mai las niciodată...
Pene suri din creier
Şi dacă în viaţă trebuie să lupţi pentru dragoste.. atunci pot să mă fac maică deja?
Mda, meditativă seară.. De ce trebuie să stau bosumflată ore în şir ca să înţeleagă că mă simt ignorată şi neconsiderată?
Şi apoi la sfîrşit de seară, nici măcar dorinţa de aşi cere scuze pentru comportamentul său, motivînd că locul era haotic.. Hmm cine să înţeleagă bărbaţii, eu nu ştiu...
Aşteptam..poate mă va opri atunci cînd iam închis uşa de la maşină.. dar el m-a privit nemişcat...
Cît poţi să cedezi? Mi-e acru în suflet...
Şi cel mai greu e că nu ştiu cum ar tebui să te comporţi calm în aşa situatii, dacă te superi, înseamnă că eşti infantilă, dacă cedezi te anulezi...
Nu ştiu chiar nu ştiu...
Bine cu rău, dar mai bine fără rau...
Blog... ţi-am spus că sunt fericită că te am?
Te ador blog.. ai atîta răbdarea să ţii cutia pandoriei la tine...
Fugi...
Bărbaţi, doar un pic mai multă sensibilitate..doar atît...
Şi cînd îi scriu...
-Nu vreau să te pierd...
Ştii ce îmi răspunde? La ce te-ai gîndit, că v-a scri, nici eu pentru că îmi eşti mai scumpă decît orice?
Heh...ai mai vrea tu... Mi-a răspuns...
-Nu mă pierzi...eu mă uit la fotbal, şi echipa preferată a cîştigat...
Pffff....ce sensibilitate enormă...
Îmi fac şi eu curaj să scriu lucruri frumoase, dar cînd văd că vin tratate în aşa mod nici nu mai am dorinţa de a îmi repeta acţiunile...
Un pic mai deschişi bărbaţi, un pic mai romantici, un pic mai sensibili drăcie că o viaţă avem, trebuie trăită din plin !!!
Questions for my night..
How deep is your love?
Dialog..
- Cînd vei creşte mare vei merge la şcoală..E frumos acolo sunt mulţi copii, înveţi lucruri interesante!
Cu o privire gînditoare şi doi ochi mari de un albastru celest, care se uitau la mine straniu, mi-a răspuns nepotul Alexandru, indignat parcă ca iam diagnosticat eu activitatea viitorului..:
- Nu vreau la şcoală, Vreau la mare!!!
Nebunia serii
De ce iubim bărbaţii?
Nu ştiu de ce dar îmi pare că..
Fluturii ei din stomac o domină.
De la un timp încoace o văd zburînd, ce frumos doamne e diversă, aşa nu am văzut-o încă dar e superbă. Aleargă prin lume parcă în paşi de salt.
Alo, dădac-o cei cu EA?
La care dădaca îmi raspunde mereu, indignată de întrebările mele stupide:
- Poi, s-a Îndrăgostit...
Iii, ce fericire..
Frica de...
Toti avem multe frici...
Citi dintre voi au incercat vre-odata sa faca lista?
Eu am incercat, trebuie sa zic ca imi ia prea mult timp si e o munca continua, intr-o zi pot sa exclud o frica, in alta sa mai adaug 2,3...
Ei bine azi mi-am zis sa aprofundez lectura despre frica.. Sa vedem ce a iesit..
Dictionarul o defineste ca: raspnsul la o amenintare concreta, si deja aici nu sunt deacord.. Eu am frica si de lucruri care inca nu s-au intimplat, si dracul stie daca se vor intimpla, scenarii negative sa la zic eu asa, si deci nu sunt concrete, sunt idei care mi le-am creat...
Frica irationala se numeste fobie.. si pe astea le am, o lista tare lungusoara..asa ca nu ezit sa o scriu pe careva dintr ele:
-teama de intuneric
-teama de durere
-teama de spatii inguste,stramte
-teama de inundatii
-teama de paianjeni
-tema de a fi lovit de fulger
-teama de imperfectiune
-teama de ruina
-teama de a fi de unul singur
-teama de adancime in apa
-teama de demoni si creaturi
-teama de a nu mirosi urat corpul
-teama de boli
-teama de trecerea timpului
-teama de a cadea de pe un pod in apa
-teama de cainii mari
-teama de a vorbi in public
-teama de erori si pacate
-teama de reprile sau amfibieni
-teama de dentisti
-teama de injectii si picuratori
-teama de a fi rapita noaptea in casa :)))
-teama de soareci, sobolani
-teama de cadavre
-teama de multimea de oameni necunoscuti intr-un ambient haotic
-teama de a fi batuta
-teama de satana
-teama de operatii chirurgicale
-teama de gelozie
-teama de a fi tradata
-teama de a dezamagi pe cineva
-teama de a nu fi acceptata in societate
-teama de a dormi cu lumina stinsa (asta nu inseamna ca dorm cu aprinsa :))))
-teama de a avea conflicte
-teama de a nu ma realiza asa cum planuiesc
-teama de esec personal
-teama de prorpia agresivitate si non control
to be continued ca nu mi le amintesc pe toate...tie de ce iti este frica?
saptamană cu draci...
Am avut o săptămînă tare aiurea...
Am avut 2 conflicte...am plîns am suferit... nu ştiu ce să mai cred... nu ştiu unde să mă duc...
sunt obosită...
sunt singură... plină de labirinturi... dacă aş şti că nimic nu mai are rost parcă m-aş resemna...
dar iubesc drăcie, şi iam spus de asta...
Nu mai am cuvinte...
Fraza Zilei..
Parfumul unei amintiri!
Parfum de soare printre copacii morţi în picioare
Ca nişte schelete ale unei veri trecute...
(Pablo Neruda)
Împacare
Moment, de negru şi de gri trăiesc acum...
Barbate splendid rece dar totuşi cu tandreţe...
Tăcere calmă şi indiferentă eşti...
Panou fără răspuns la întrebare...
Perete dezgolit în univers.
Eşec în a mea viaţă şi tristă întimplare...
Nu eşti, nu vreai să fii al meu bărbat !
(15.05.2009)
Scrisoare mamei
Nu stiu cum sa te salut, Buna Ziua scumpa mea, sau Buna Gasit!
A trecut ceva timp pina mi-am regasit curajul sa iti scriu, nu pot explica de ce atit de mult dar nui simplu.
Am multe sensuri de vina, nu sti cum sa le adun pe toate ca sa ti le explic. Si apoi profa mea de romana spunea mereu ca nu e necesar sa folosim o mie de rinduri ca sa explicam tot ce avem inauntru.
Scumpa mea si iubita mea mama, tare mi-e dor de tine. Tare mi-e jale prin tot ceea ce ai trecut, ma urasc enorm de mult ca eram un copil rau ca nu te-am satisfacut asa cum ti-ai fi dorit, ca nu te ascultam si iti raspundeam urit inapoi.
Mi-e si jale de mine ca eram un copil singur alaturi de tine si nu stiam cum sa ma comport, sunt satisfacuta ca am fost alaturi de tine cind ti-a fost greu, ca alergam de la scoala la spital ca nu ma interesau lectiile si stateam doar cu gindul la tine, ca explodam la lectiile de romana cind ma puneau sa citesc poezii despre mama. Eu aveam o singura speranta ca tu sa te faci bine, ca tu sa te ridici din patul ala greu ca sa te dezbraci de boala cea rea.
Nu stiam nici eu scumpa mea cum sa ma comport, crede-ma te iubeam atit de mult si ma bucur pentru curajul meu cind iti spuneam:
- Mama, te iubesc. si tu ma privea plingind si ma sarutai pe frunte...
Nu ai meritat nici o secunda tot prin ce ai trecut, nu ai meritat nici o tristete in viata ta, erai si esti o persoana enorm de speciala, respectata.
Am multe de invatat de la tine, nu intelegeam niciodata cum faceai sa ai relatii bune cu toti, cum faceai sa nu te superi pe lumea care te invidia, dar tu mergeai mindra cu cosul plin de mere si erai atit de frumoasa cind eu alergam spre tine iti ajutam sa duci fructele si te sarutam cu drag pe obraz, eram mindra de tine si strigam in fata la toti: Vine mama!
Sa stii ca nu te-am uitat nici o secunda si nu a fost o zi in care sa nu ma gindesc la tine, stiu ca esti si ca ma supraveghezi. Ce bine ma simt diminetile cind vii in visul meu si imi zimbesti frumoasa si plina de viata, si acea dimineata cind m-am trezit de la mina ta calda care ma netezea pe obraz..
Esti linga noi mereu, tare te iubim, tare ma simt vinovata ca poate nu te-am ingrijit cum trebuie, uneori am zile cind ma urasc cind ma satur de imaginea asta a mea si as vrea sa evadez undeva, apoi ma gindesc oare mama tu eshti multumita de cum am fost eu alaturi de tine?
Gindurile asta nu ma lasa sa traiesc, am sensuri de vina mari, tot ce pot sa fac e sa fiu un copil cuminte sa fii mindra de mine, sa invat bine, si crede-ma o fac ma pregatesc la examenele mele cu staruinta, dar iarta-ma cind ma pierd in fata profesorilor si am note mici, nu mii simplu aici la scoala.
Merg pe strazi si imaginez ca merg cu tine de mina, ca zimbim amindoua asa cum ne plimbam prin parc impreuna si mincam inghetata, si cit de frumos era sa ma asez linga tine pe scaun si sa iti privesc ochii tai frumosi, ochi pe care ii caut in orice femeie pe care o vad pe strada, dar inca nu am gasit asa ochi ca ai tai...
Merg pe strazi si ma uit dupa orice femeie, poate esti tu poate ai venit...
Te iubesc, si printre lacrimi iti scriu ca nu este zi in care sa nu te astept. Uneori ma simt ca o frunza batuta de vint care zboara in toate directiile, nu stiu unde sa ma regasesc sunt multe clipe in viata in care nu stiu cum sa procedez, am mare nevoie de tine, de cuvintele tale pline de tilc, si capacitate aia a ta de a rezolva lucrurile cu calm. Nu stiu cum faceai dar nu greseai niciodata cind trebuia sa iai o decizie.
Vrea doar sa ma ierti daca nu am fost asa cum vroiai, daca te-am facut sa suferi, daca te-am facut sa plingi, nu stiu nici eu de ce eram asa...dar tare te iubesc!
Luni...
Stranie zi mai e si Luni...
M-am trezit cam tirziu, pe la 9.. am inclus muzica asta ma face om fericit...
Nu ma decideam deodata sa merg l;a universitate asha ca am mers la piata, neavind nici pe departe intentia de a cumpara ceva...
Lume, lume, arhipline strazile...
Am agitatie interioara, nu ma lasa sa fiu calma sa traiesc..parka insinuez ca ar trebui sa se intimple ceva desi parca la suprafata merge tot ok...
ok am ajuns la facultate, la dracu biblioteca e inchisa.. ce fac acum? scriu in blog nu...
Buna blog..
Afara timpul se incalzeshte, si eu parca ma fortez sa fiu calma si fericita, sa gust din timpul cu soare...
Azi ma duc la yoga..trebuie sa incep odata ypga asta,altfel nu o sa pot fi fericita in viata..ea imi va da puetri stiu sigur asta..apoi trebuie numaidecit sa merg si la sala de sport, sa descarc sacul cu energie negativa..ca multa am mai acumulat interior...
si nu in ultimul timp sa si studiez pentru examen..apoi ar fi bine sa mai merg intr-o biserica.
Am obosit blog, de tot..de orasul si tara asta straina... vreau acasa, vreau sa ma plimb pe strazile mele, cu muzica in urechi si cu incaltaminte sport..
aici ma simt straina, ma simt in plus...
dar vine primavara..si ciresii vor inflori curind!!!
Ploaia..
Oare ploaia e fericita cînd plouă? Oare ploaia are ploaie? Şi oare ploaia are mamă? Are oare ploaia casă şi căldură ? E greu să fii ploaie.. fiecare te priveşte cum vrea.. Pentru cineva e tristă, cineva o aşteaptă zilnic pentru că se regăseşte. Mie nu îmi place ploaia, parcă plînge cerul şi e trist peste lume şi univers..
Uneori îmi place ploaia..ce indecisă sunt..cred că mi-ar plăcea şi mai mult dacă aş sta singură între 4 pereţi pe un vîrf de munte cu un cămin aprins şi o uşă care scîrţie cînd bate vîntul... dar visele calmează dorinţele..aşa că ploaia rămîne singură şi Eu cu dorinţele..
Linişte Vorbeşte..
Cînd pierzi contactul cu liniştea interioară, pierzi contactul cu tine însuţi. Cînd pierzi contactul cu tine, ajungi să te pierzi. (Ekhart Tolle)
În seara asta mă simţeam cam plină de gînduri şi de mine însumi, aşa că nu am stat mult pe gînduri, am decis să mă debarasez de ele.
Cred că a fost prima dată în viaţă cînd mi-a fost atît de simplu să îmi aleg hainele în care să ies. Am deschis dulapul şi ochii mi s-au aruncat la o pereche de pantaloni sport care nu iam îmbrăcat cam de 2 ani, vroiam să îi arunc dar îmi era jale..şi o bluză simplă dar comodă. Mi-am scos în evidenţă indiferenţa pentru că am obosit să stau în faţa garderobei ore întregi gîndind mereu cum să mă îmbrac azi ca să fiu pe placul lumii, mă rog hainele te pun în relaţie cu societatea.. dar oricum urma să fie o plimbare alături de mine şi nu mă privea părerea altora..de mult vroiam să mă simt aşa de leger şi fără materialism în evidenţă.. zis şi făcut..
Mi-am luat bicicleta, muzică plăcută pînă la infern şi am pornit spre călătoria cu efect de calmare.
Am mers mult, dar nu prea ţineam cont de asta, observam totul altfel.. şi tare mă bucuram cînd ajungeam pe la semafoare şi era roşu deoarece aveam timp să analizez tot ce mă înconjoară cu detalii..
Lumini de la vetrine erau aşternute pe străzile oraşului plin de lume.. Maşini care se grăbeau..Dupa mine toate maşinile aleargă ca nebunele şi se grăbesc chiar dacă nu au unde..
Apoi la un moment mi-am dat seama că pe la semafor cînd mă opresc unii se uită prea straniu la mine şi realizasem că cînt prea tare, că de fapt merg în ritm cu muzica mea din urechi.. aş fi putut să mă opresc aşa cum făceam alte dăţi dar AZI era unul special şi eu eram indiferentă de părerea lor.. Apoi bărbaţi care îmi zîmbeau meschin că urlu tare, sărăntocii ştiam ce gîndesc despre mine- Prăpădita asta fără un STOP ce dracu face pe străzi la 22.00 noaptea, nui prea cu creierul la loc.. În esenţă prăpădita era cu prea mult creier şi încerca să se elibereze de el un pic..
La un moment dat îmi era ciudă că nu mi-am luat nimic bani cu mine şi nu am putut să îmi colorez plimbarea cu o îngheţată dar nu a fost mare tragedie..
Am umblat pe multe drumuri, pe care am împrăştiat tot felul de gînduri care frumoase, care trăsnite, altele triste, altele cretine.. şi cînd am început a observa lumea pe străzi prea real şi am început să îi critic, am înţeles că am ieşit din extazul singurătăţii şi e timpul potrivit ca să mă întorc acasă..
Am culcat bicicleta, am scos pantalonii şi iam pus lingă uşă în renumitul meu sac de vechituri..şi împlinită de senzaţii pot sa mă apuc şi de alte lucruri la fel de utile..
Azi m-am îndeplinit, m-am trezit, m-am luminat de cărările bătătorite ale gîndirii mele repetitivă şi condiţionată.. de ce anume? Dacă aş şti drăcie.. şi apoi dacă ştiu cum să mă debarasez? în atîta singuratate repetitivă şi zilnică..
Te-ai dus 2009...
2009 nu a fost un an prost..ba chiar dimpotrivă 2009, plecăciune în faţa ta..am mai scîncit prin gările de trenuri pentru tristeţile mele sufleteşti..
Am lucrat, am dat examene.. azi un post fără critică la adresa mea.. Am iubit, am pierdut.. am început să iubesc... doamne şi iubesc pînă acum.. aşa de frumos...
Un bărbat splendid cu doi ochi căprui şi cu părul moale.. cu o piele catifelată.. şi nu mă satur să îl ating, să îl privesc..nu mă satur să fac dragoste cu el zi şi noapte..
Cînd mă trezesc lîngă el, ne zîmbim... cînd dorm singură...sunt goală..nui..
Dimineaţa lui 2010 s-a început extraodinar cu vocea lui care îmi spune:
-Cînd te muţi la mine? Să te omor după o lună, he he...
Am tăcut.. cînd vreau ceva prea tare..tac!
Bun, seară frumoasă cu o cină la maica-să...
Apare unul din trecut.. ce vrea la dracu? De ce îmi apare mereu cînd nu îl aştept...
de ce tot încearcă să răscolească trecutul meu inhibat şi plin de frică?
Nu am reuşit sa iau receptorul pentru că trebuia să ridic o masă întreagă ca să ies.. poate aşa e mai bine.. la sigur e mai..
Te-ai dus 2009 şi îţi mulţumesc mult.. pe lîngă criza care ai purtat-o oamenilor.. mie mi-ai adus doar lucruri bune, a fost un an enorm de reuşit...
2010 e plin de planuri enorme..
- YOGA..
-Sală de sport..
-Şcoală de şoferie...
-Sex de calitate că şi ăsta mă pasionează de la un timp, nu doar ca activitate de a primi plăcere dar şi ca şcoală de calitate!
Am înnebnuit? Nu măi 2010.. mă dezvolt doar..
Bine, în 2010 vreau să fac enorm de mult.. să scuip ipocriţii în faţă.. să îmi termin facultatea..
Să îmi găsesc un serviciu care să îmi dea satisfacţie, să îmi găsesc independenţa intimă..
Apoi regula mea de fericire:
Să poţi face tot ce vreai, atunci cînd vreai...!!!!
Un an Împlinit lume!!!
Cadoul Postei Personale..
(Din păcate nu mi-a dedicat-o nimeni, eu mie însumi..dar tot nui rău,important că am gustat din ea)
POEMA 15
Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã,
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te atinge.
Se pare cã ochii ti-ar fi zburat
Si se pare cã un sãrut si-ar pecetlui buzele.
Cum toate lucrurile sînt pline de sufletul meu
Te ridici deasupra lor, plinã de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvîntului melancolie.
Îmi placi cînd esti tãcutã si parcã esti îndepãrtatã
Si parcã te plîngi, fluture în soaptã.
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge.
Lasã-mã sã tac si eu cu tãcerea ta.
Lasã-mã sã-ti si vorbesc prin tãcerea ta
Luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel.
Esti precum e noaptea, tãcutã si înstelatã
Tãcerea ta e stelarã, atît de îndepãrtatã si de simplã.
Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã.
Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit.
Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.
Si sînt bucuros cã nu e adevãrat
(Pablo Neruda)
Ce frumos
Tot e frumos .. tu eşti frumos..ochii tăi sunt frumoşi.. mîinile tale sunt fragile.. sufletul tău este sprinten..
Vocea ta e căldură, vorba ta e lumină..
Prezenţa ta e calmare.. Lipsa ta nui durere, lipsa e doar infinit..
Paşii tăi sunt tandreţe.. Corpul tău e un mac.
Ei, ai înţeles tu, Nu? E prea bine cu tine, e prea bine cu NOI!
14 februarie..Apus de suflet...
Ei bine 14 februarie...a trecut mult mai special ca anii precedenţi..
Anul ăsta chiar o să îl ţi minte...
Dă-mi doamne putere, să ies din calvarul în care m-am bagat...
Am orbit, se vede că.. am uitat de mine..am intrat în rolul căţetului BIM, care la comanda lui mă duceam oriunde... Puteam să am febră 80 că eu tot mă duceam...
Dar gata paharul, s-a umplut...lacrimile curg, dar am găsit realitatea: Nu merge măi frate.. nui asta adevărata iubire, nui asta adevarăratul sentiment..
Nui reciprocitate, ne-am îndepărtat.. am devenit ca un coşciug care mai are un pic şi trebuie să i se bată ţintele, dacă mai continui aşa- ajung direct în el...
Cum cîntă iubitul meu Ştefan Hruşcă- Ţie ţi-a trecut iubirea, mie mi-a rămas uimirea...
Ce trist doamne, cum să mă culc azi noapte să ştiu că nu o sa mai fac dragoste cu el, cum să adorm să ştiu că o săl visez, dar ce folos?
Cum să deschid ochii mîine dimineaţă gîndindu-ma că de azi avem drumuri diferite..
Cum diferite? Atîtea planuri drăcie, dar mi le făceam doar eu.. Am intrat in rolul marionetei jucate de actorul care avea în mîina sa beţişorul şi ghida aţele, pe traseul convenabil doar lui..
Mă doare tot.. NU îmi pot imagina cum să merg pe străzi să nu mă gîndesc la el, nu îmi pot imagina cum o să decurga zilele fără tine...
Măi prostule cu ochi căprui, te iubesc mai mult decît pe mine.. Te iubesc..chiar dacă nu mi-ai adus nici o floare de Sf.Valentin dar ţi-ai permis să urli că cina nui deajuns pentru invitaţii tăi, plus că mai şi numit cu numele fostei tale...
La ce să mă mai aştept de la tine...Că vreai să te însori cu mine?
HA HA HA...plînge sufletul...
Nu ştiu nimic..dar mă doare tot... Starea asta de neinteres faţă de nimic mă sperie...
Mi-ai ataşat depresie, tristeţe şi inutilitate... eu care eram aşa solară pentru tine... Am apus...
Mi-am închis telefonul şi de acum încolo o să te numesc D-nul Catena..sau Laţ...
Vreau să te uit..să dispari...şi să nu mai apari niciodata în faţa mea... Îmi faci rău, nu te mai vreau...nu vreau sa mă atingi, nu vreau să îmi vezi ochii mei frumoşi care plăng pentru indiferenţa ta...Nu vreau să te bucuri ca cineva s-a anulat pentru aparenţa pe care vroiai să o creezi în oraşul tău.
Nu te mai vreau... Şi am plecat... prima dată în viaţă aşa de convinsă...
Merg la somn d-nul. Catena... Să nu mai vii niciodată la mine..Pentru că nu mai pot suporta porcăriile tale de om indiferent,care doar mestecă şi scuipă!!! Nu mai am sănătate pentru durere, am intrat parcă în doliu cu sufletul meu, şi dădăaca mentală mă întreabă dacă chiar meriţi tu toate astea? A înţeles demult ea situaţia dar eu tot continuam să mă amăgesc..ah ochi din cap prost...
de-ale serii..
În principiu îmi merge mai bine.. Am hotărit să ies din hibernarea vieţii şi să mă ocup de ce m-am apucat.. NU se poate de atîrnat cu indiferenţă faţă de propriile activităţi. Aşa că am luat agenda personală şi în fiecare seara am temă pentru acasă să îmi scriu activitatea de mîine..
Am început cu organizarea actelor de facultate, apoi cu treaba cea mai importantă examenele şi am făcut o concluzie că organizarea e necesară nu numai ca importanţă..
Haosul mă cam caracterizează dar paralel îmi place şi ambiţia deschid deja a doua zi biblioteca la 9 şi o închid la 23.00. Ce poate fi mai plăcut ca propria satisfacţie de tine însuţi?
Aşa simt şi eu că merit să măninc şi să dorm pe pat curat..
Aşa răsuflu şi eu mai liber ştiind că nu las de azi pe mine precum am făcut şi că nu frînează.. iar totul se datorează luminei.. calmităţii şi regăsirea contactului meu cu liniştea sufletească!
Sunt atît de plină de activitate încit nu am timp să mă gindesc la nebuniile mele de copil, dar mă bucur ca am timp să stau cu ochiul în carte.. mai fac cîteva circomvoluţiuni pe creier cît încă nui tîrziu!
Mă doare...
Ştiu că mă contrazic de fiecare dată cînd vin aici, ştiu că în diferite zile vorbesc diferite lucruri...
Dar crede-ma tare mi-e greu...Aş pleca într-o pădure să urlu, să urlu că timpul trece dar eu nu pot învăţa să trăiesc fără tine, şi nu mă pot resemna pe tot ce a fost...
Mă imaginez lîngă casa ta, precum îţi bat în uşă şi îţi spun că te iubesc, dar cum, cum să fie aşa?
Am atîtea frici care mă doboară, am atîtea atacuri de panică care mă îngroapă de tînără...dar am atîta nevoie, nimeni nu ştie cum mă simt, cummerg prin viaşă fără tine...
Oare tu cum stai? Oare ce faci, oare te mai gîndeşti la mine, oare îţi este dor?
Oare, iubite va mai fi posibilitate să ne întîlnim şi să te mai cuprind măcar odată....
Frînturi...
Mai ai şi tu momente de astea cînd parcă capul se rupe în bucăţi mici şi ai impresia ca nu vei regăsi toate piesele să îl pui la loc?
Scriu şi eu printre lacrimi, cu poza mamei în faţă, scriu ca să ştiu un mîine dacă îl va dumnezeu că uite draga mamei sufeream şi eu, plîngeam şi plîngeam ca să mă eliberez de greutatea de pe suflet.
Cică un studiu american a atestat că scrisul ajută şi există deja multe terapii în care se practică, uite mă da eu scriu ca nebuna pentru mine însumi.
Tare greu, de ce a trebuit să îl caut ieri, să ne vedem să mă ia de mîină, să mă sărute, de ce?
Acum cine ştie ce va fi, cum să te bagi din nou cînd atîtea frici te doboară? Cînd ai impresia că bine nu va mai fi, cînd ai impresia ca nu va apărea soare pe strada ta? Cine ştie?
Dorinta..
E noapte şi-ntuneric dragă mamă,
E rece şi e frig cu imaginea-naframă.
Cum e sus acolo printre nori?
Cum e printre îngeri zi de zi să zbori?
Jos, e tristă şi uscată viaţa mamă fară tine.
Şi e piatră amintirea ta..
Cum să merg prin viaţă cu orgoliu?
Cum să fiu acel copil special?
Ce mă fac eu scumpă mamă fară tine?
Cum s-adorm cînd ştiu că cancerul mi te-a luat?
Fii aici aproape lingă mine, eşti aici?
Eu Te Aud Şoptind...
(scrisă 8 mai 2009)
Cind prin suflet se scurge venin...
Ma trezesc cu agitatie deja din draga dimineata si imi zic, ei hai azi cit de rau mai poate fi, cu cit mai rau ca ieri?
Incerc sa iau un dejun sarac de tot dar nu reusesc sa bag nimic nici cu cea mai mare forta in gura asta plictisita de mincare...apoi vine prinzul si eu iarasi ma enervez...cum la naiba iar trebuie de mincat? si tot asha vine seara si eu ma aprind, mai nu imi e foame si gata ....
Parca tot ce ma inconjoara e o frica enorma, parca e tot mai enorm decit mine, parca am de suportat doar tuneluri, doar negru si cenusha...si apoi mai am si momente mai caldute cind ma gindesc, mama mea a stat in pat un an cu cancer si plingea de dureri..dar eu ma pling de o depresie si imi pare ca e sfirsitul lumii...
Aici cam mi s-au terminat cuvintele... sunt cam goala, cum e sa mergi inainte pe strazi si sa fii turbat de nishte scene in imaginatia proprie care pot fi ireale si care ti le face mintea singura, care poate nici pe departe nu se vor indeplini, dar eu sufar pentru niste lucruri care imi trezesc frica si nelinishte...
Am nostalgie mare de tara mea..acolo parca totul e mai calm, acolo parca prinzi puteri si acolo parca totul e mai colorat..am impresia ca tara asta in care stau o sa ma distruga, nu am prieteni si stii cit doare, sa ai dorinta de a avea un om alaturi dar sa realizezi cand deschizi ochii ca nu ai cu cine comunica si cu cine iesi... fie cum n-ar fi dar in strainatate esti si vei ramine strain MEREU...
e o scrisoare care la sigur mi-o dedic mie sau doar incerc sa scot din mine haosul si confuzia care ma domina...asha cind ma simt rau ma gindesc si mi-e dor de nishte oameni pe umarul caruia ash putea capul si sa pling..dar apoi..Easy..nui asha ceva...si daca este sa fiu reala sunt un om inchis, trebuie sa prin incredere in tine casa ma pot deschide, dar daca am apucat de incredere atunci tine-te eshti al meu si vreau sa iti povestesc tot...
Mdaaa, si asta e aiurea ca nu toti au dorinta si rabdarea de a te asculta si daca mai eshti o persoana perturbata ca mine atunci chiar nici 10 kg de rabdare nu ajung pentru problemele mele...
Ok, m-am eliberat un pic si am pe fundal muzica ruseasca veche si frumoasa, muzica cu tilc si cuvinte cu sens nu rahat de asta din ziua de azi...
Sunt fluturi..
Zboara fluturii pe stradă, fiecare cu istoria sa proprie.. Fluturi de ghiaţă, fluturi minune, fluturi vagabonzi, fluturi singuri, fluturi dezămăgiţi..
Pe strada cu fluturi oamenii se feresc.. nu ştiu la ce se pot aştepta. Nus indicatoare.. Nus limite şi linii extreme..
Pe strada cu fluturi sunt Fluturi!
Gîndul nopţii..
Iubire.. Vorbeşte o istorie întreaga despre tine,
Citeşte naţiunea strofa ta...
Iubire unde stai ascunsă.. nebunie?
Iubire, uşa e deschisă..întrî-n casa mea!
O zi de vineri cit se poate de speciala
-Alo..micuţă ce faci? Cînd ne vedem?
- La 20.45 te duc la cină.
Ok, tot superb..ajung la destinaţie într-o rochie de seară, şi în ciorapi de noapte..ahaha la dracu am slăbit că îmi cădeau.. pe lîngă faptul că mă simţeam ridicol am intrat în isterică.. Rîdeam ca o nebună.. Ei hai aşa nu merge, am venit acasă şi mi-am luat o pereche de ştrampi omeneşti..
Reluăm..
Parcă era un copil fără răbdare.. cu mii de întrebări unde îl duc...
Am intrat aici, era superb.
O masă specială în coltul retras al localului ne aştepta.. cu 2 pahare de vin alb..
Nu aveam foame, dar îmi făcea o deosebită plăcere un lucru..
Seara asta e a mea, seara asta conduc eu.. La jumate de cină, s-a apropiat de noi chitaristul.. şi mi-a dedicat o piesă... Mm, chiar frumos de tot..
Încet încet s-a spulberat lumea pe la casele lor, aşa ca am răams în 3.. Am cîntat cît am putut toţi 3 pînă trecuse miezul nopţii..
Ieri mă privea mai divers decît de obicei.. ce frumos..
Nu erau nevoie de cuvinte.. ochii spuneau mult.. Animalica noapte calorică a încheiat frumoasa noastră seară..
Ce frumoasă eşti ..Cu ochii tăi vorbăreţi...printre şoapte de întuneric cu o lumină oarbă îmi pronunţau buzele lui mesajul!!!
Poezia Zilei..
Sunt primul om care imbatrineste
Sub Soare.
Singura descoper,
Si fara sa ma poata ajuta cineva
Aceasta enorme mirare
A trupului inca al meu
Dar ramas,
Ca pe un tarm parasit in prapad
In timp ce eu,
Alunec, alunec pe mare
Pina nu ma mai vad !
(Ana Blandiana- Alunec Alunec)
La Multi Ani Alexandrel...
3 Ani in urma la ora 12 ma sunase cumnatul tot emotionat si agitat si mi-a spus pe o suflare usoare, a nascut.. tot bine.. si eu iam raspuns zimbind: A dat Dumnezeu, hai noroc.
Atunci a batut la usa, mama,matusa si verisoara... Le-am dat noutatea,mama avea lacrimi de bucurie... ce frumos..