14 februarie..Apus de suflet...

Ei bine 14 februarie...a trecut mult mai special ca anii precedenţi..
Anul ăsta chiar o să îl ţi minte...
Dă-mi doamne putere, să ies din calvarul în care m-am bagat...
Am orbit, se vede că.. am uitat de mine..am intrat în rolul căţetului BIM, care la comanda lui mă duceam oriunde... Puteam să am febră 80 că eu tot mă duceam...
Dar gata paharul, s-a umplut...lacrimile curg, dar am găsit realitatea: Nu merge măi frate.. nui asta adevărata iubire, nui asta adevarăratul sentiment..
Nui reciprocitate, ne-am îndepărtat.. am devenit ca un coşciug care mai are un pic şi trebuie să i se bată ţintele, dacă mai continui aşa- ajung direct în el...
Cum cîntă iubitul meu Ştefan Hruşcă- Ţie ţi-a trecut iubirea, mie mi-a rămas uimirea...
Ce trist doamne, cum să mă culc azi noapte să ştiu că nu o sa mai fac dragoste cu el, cum să adorm să ştiu că o săl visez, dar ce folos?
Cum să deschid ochii mîine dimineaţă gîndindu-ma că de azi avem drumuri diferite..
Cum diferite? Atîtea planuri drăcie, dar mi le făceam doar eu.. Am intrat in rolul marionetei jucate de actorul care avea în mîina sa beţişorul şi ghida aţele, pe traseul convenabil doar lui..
Mă doare tot.. NU îmi pot imagina cum să merg pe străzi să nu mă gîndesc la el, nu îmi pot imagina cum o să decurga zilele fără tine...
Măi prostule cu ochi căprui, te iubesc mai mult decît pe mine.. Te iubesc..chiar dacă nu mi-ai adus nici o floare de Sf.Valentin dar ţi-ai permis să urli că cina nui deajuns pentru invitaţii tăi, plus că mai şi numit cu numele fostei tale...
La ce să mă mai aştept de la tine...Că vreai să te însori cu mine?
HA HA HA...plînge sufletul...
Nu ştiu nimic..dar mă doare tot... Starea asta de neinteres faţă de nimic mă sperie...
Mi-ai ataşat depresie, tristeţe şi inutilitate... eu care eram aşa solară pentru tine... Am apus...
Mi-am închis telefonul şi de acum încolo o să te numesc D-nul Catena..sau Laţ...
Vreau să te uit..să dispari...şi să nu mai apari niciodata în faţa mea... Îmi faci rău, nu te mai vreau...nu vreau sa mă atingi, nu vreau să îmi vezi ochii mei frumoşi care plăng pentru indiferenţa ta...Nu vreau să te bucuri ca cineva s-a anulat pentru aparenţa pe care vroiai să o creezi în oraşul tău.
Nu te mai vreau... Şi am plecat... prima dată în viaţă aşa de convinsă...
Merg la somn d-nul. Catena... Să nu mai vii niciodată la mine..Pentru că nu mai pot suporta porcăriile tale de om indiferent,care doar mestecă şi scuipă!!! Nu mai am sănătate pentru durere, am intrat parcă în doliu cu sufletul meu, şi dădăaca mentală mă întreabă dacă chiar meriţi tu toate astea? A înţeles demult ea situaţia dar eu tot continuam să mă amăgesc..ah ochi din cap prost...