Am o luna tare aiurea cred ca niciodata in viata nu am avut parte de asa ceva...
Dar ce trebuie sa fac? Daca pling nu ma ajuta, daca urlu nici atit, daca incerc sa gindesc pozitiv e pentru moment, daca meditez e pentru moment ca trec 5 minute si mintea isi face singura scenarii negative...
Frica ma urmareshte peste tot... nu stiu... chiar nu stiu...
Dar tare e aiurea cind nu eshti fericit deloc.. cind toti cei care te inconjoara te privesc cu ochi reci...
Cind astepti o imbratisare si nu vine... cind visezi la nishte vorbe care ti-ar alimenta sensul de a te simti important si nus...
Si uite asa trec zilele mele, nu ma pot concentra la nimic, nu am ceva care sa ma satisfaca, nu reushesc sa ma concentrez asupra frumosului care ma inconjoara... ma irita tot, niciodata nu m-am cunoscut asha de pesimista si ma intreb: dracie chiar sunt asha?
Ma trezesc cu agitatie deja din draga dimineata si imi zic, ei hai azi cit de rau mai poate fi, cu cit mai rau ca ieri?
Incerc sa iau un dejun sarac de tot dar nu reusesc sa bag nimic nici cu cea mai mare forta in gura asta plictisita de mincare...apoi vine prinzul si eu iarasi ma enervez...cum la naiba iar trebuie de mincat? si tot asha vine seara si eu ma aprind, mai nu imi e foame si gata ....
Parca tot ce ma inconjoara e o frica enorma, parca e tot mai enorm decit mine, parca am de suportat doar tuneluri, doar negru si cenusha...si apoi mai am si momente mai caldute cind ma gindesc, mama mea a stat in pat un an cu cancer si plingea de dureri..dar eu ma pling de o depresie si imi pare ca e sfirsitul lumii...
Aici cam mi s-au terminat cuvintele... sunt cam goala, cum e sa mergi inainte pe strazi si sa fii turbat de nishte scene in imaginatia proprie care pot fi ireale si care ti le face mintea singura, care poate nici pe departe nu se vor indeplini, dar eu sufar pentru niste lucruri care imi trezesc frica si nelinishte...
Am nostalgie mare de tara mea..acolo parca totul e mai calm, acolo parca prinzi puteri si acolo parca totul e mai colorat..am impresia ca tara asta in care stau o sa ma distruga, nu am prieteni si stii cit doare, sa ai dorinta de a avea un om alaturi dar sa realizezi cand deschizi ochii ca nu ai cu cine comunica si cu cine iesi... fie cum n-ar fi dar in strainatate esti si vei ramine strain MEREU...
e o scrisoare care la sigur mi-o dedic mie sau doar incerc sa scot din mine haosul si confuzia care ma domina...asha cind ma simt rau ma gindesc si mi-e dor de nishte oameni pe umarul caruia ash putea capul si sa pling..dar apoi..Easy..nui asha ceva...si daca este sa fiu reala sunt un om inchis, trebuie sa prin incredere in tine casa ma pot deschide, dar daca am apucat de incredere atunci tine-te eshti al meu si vreau sa iti povestesc tot...
Mdaaa, si asta e aiurea ca nu toti au dorinta si rabdarea de a te asculta si daca mai eshti o persoana perturbata ca mine atunci chiar nici 10 kg de rabdare nu ajung pentru problemele mele...
Ok, m-am eliberat un pic si am pe fundal muzica ruseasca veche si frumoasa, muzica cu tilc si cuvinte cu sens nu rahat de asta din ziua de azi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu