Frînturi...

Mai ai şi tu momente de astea cînd parcă capul se rupe în bucăţi mici şi ai impresia ca nu vei regăsi toate piesele să îl pui la loc?
Scriu şi eu printre lacrimi, cu poza mamei în faţă, scriu ca să ştiu un mîine dacă îl va dumnezeu că uite draga mamei sufeream şi eu, plîngeam şi plîngeam ca să mă eliberez de greutatea de pe suflet.

Cică un studiu american a atestat că scrisul ajută şi există deja multe terapii în care se practică, uite mă da eu scriu ca nebuna pentru mine însumi.

Tare greu, de ce a trebuit să îl caut ieri, să ne vedem să mă ia de mîină, să mă sărute, de ce?

Acum cine ştie ce va fi, cum să te bagi din nou cînd atîtea frici te doboară? Cînd ai impresia că bine nu va mai fi, cînd ai impresia ca nu va apărea soare pe strada ta? Cine ştie?