De la un timp încoace mă tot întreb de ce folosesc punctele de suspensie cînd scriu ceva? Şi îmi răspund cu mai multe semnificate dar parcă nici unul nu mă prea aranjează!
Să par mai gînditoare? Să fac o mască precum că aş fi foarte deşteaptă şi uite le folosesc? Sau poate e un semn de nişte gînduri alterate, dar în acelaş timp şi neclare..cine ştie, nici eu nu prea ştiu înca bine.
Azi s-au repetat alegerile din ţărişoara mea Moldova. Am fost cu familia să ne facem datoria de cetăţeni zburaţi departe peste hotare. Eram agitată şi plină de dorinţă, speranţă şi parcă cu aşteptări mari să se schimbe ceva acolo.
Oare o să se schimbe? Oare o să pot sa mă întorc să traiesc acolo? Cum va fi mîine ? Imediat după ştampilarea hîrtiei cu nişte nume neclare şi nişte buchii cu desene comerciale..mi-au apărut şi realitaţile.. Nu se mai schimbă doamne nimic acolo, e cumparat totul demult. Nu se lasă Vrabia condusă aşa simplu, am prins răutate agresivitate, dorinţă de criminalitate, ură..senzaţii care mi se manifestă enorm de rar.. Apoi şi lacrimi au apărut..melancolie,nostalgie, vedeam avioane ce zboară..
Mi-e dor de casă de mormintele rudelor mele, de mormintul tău care stă într-un cimitir frumos, într-un sat aparte - Sat al copilariei ei şi al meu.. Dor de simplitatea si saracia pe care am trait-o.. Aici departe de casa, am devenit materialista, cu fuga dupa lux si dupa lucruri care sunt prea departe de spiritual. Nu mai sunt simpli cum eram citiva ani in urma.. Invidia totusi ne caracterizeaza ca trasatura a poporului..
Odata ce am ajuns la Ambasada azi, se oglindeste si starea poporului nostru moldovean de peste hotare. Oameni care zimbeau alaturi de prieteni,familii, amici, rude..Erau si altii care nu aveau pe nimeni alaturi si stateau cu fruntea incruntata uitindu-se la scari si la cei care coboara de sus, de acolo de la etajul 2 unde se petrecea marea agitatie.
Cert era un lucru in mintea mea gindind, pe fata fiecaruia se citea greutatea,tristetea si cel mai lucid lucru : MUNCA pe care fiecare o face aici in strainatate. Oameni cu minile pline de piele moarta, femei pline de pietre sufletesti.. Oamenii din tara mea cit ii iubeam privindui si admirind frumusetea lor ca s-au adunat acolo obositi dupa lucru, dar plini de speranta. Bolborosea spasmul de observatie in mine, partea aia de Italie cu o cladire strimta ca nui gasesc alt cuvint potrivit, neingrijita exact ca o cutie de chibrite noua si neinceputa, plina de niste furnici care supravietuiesc in ea.. furnicile erau ei, chinuiti de soarta.
Am inteles de ce sunt rasisti italienii cu noi. Ei inca se intreaba cum un strain poate lucra asa greu asa mult, cum poate rabda debilizmul si rasizmul italian, cum poate plati o chirie dupa ce construiesti case mari patronilor idioti si schizofreni, si cu toate astea sa zimbesti zi de zi, sa fii draga fericit intr-o tara straina, si sa te uiti la soare calm la suprafata... chiar nu inteleg ei asta.. Rasisti, dementi, rai, si plini de invidie, rapanosi si rigizi ca piatra din gradina dracului... asa ii vad zi de zi.
Nu prea vad ce scriu pentru ca imi alearga degetele pe tastatura rapid, ce viata mai avem acum, nu mai scriem cu pixuri de alea ieftinioare de la piata, dar tapam ca directorii la computer... Cit materialism doamne.. cit lux a mai iesit acum, lumea a si uitat cum se traia inainte. Cind erau timpuri ca o inghetata de 1 leu se impartea la 3 copii. Cind se mincau fasole cu prajitura facuta de mama in tigaie si imi parea ca e sarbatoare mare in casa...
Mi-e dor.. de copilarie, de saracie si de frumusete enorma.. Mi-e dor de tine mama, care stai acolo singura in tara aia plina de coruptie.. A fost o scrisoare unde am incercat sa las raul, tocmai pentru ca vreau sa ma culc calma, dar nu pot. Am mai trait starea asta ceva timp in urma.. negru, cenusiu si sur ne asteapta... ce va fi mine?
Pina la urma stiu una - Prieten cu timpul nimeni nu s-a facut asa ca el nu se opreste..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu