Oare timpul...

Poate lecuieşte el rănile, poate le pune pe toate la locul lor, dar nu aici şi nu la mine în viaţă...
M-am luat în mîini azi şi am ieşit pe străzile unde cîndva, NOI ne plimbam de mîină, unde rîdeam, şi făceam haz ca lumea care bea în faţa barurilor e dementă şi nu ştie că viaţa nu durează o mie de ani, am mers prin parcul unde eu mă aşezam pe braţele tale să tu îmi masai picoarele mele mici...
Te-am căutat, atîta vroiam să îţi spun, te-am căutat peste tot, ochii îmi alergau în toate părţile, căt aş fi vrut să te întilesc şi să îţi spun că totul e un calvar, că eu te iubesc, că am nevoie de tine, că eşti viaţa mea, că nu îmi imaginez nici o clipă cum va merge fără tine, că eşti centrul în toate planurile pe care le făcusem pentru viaţa mea..Te-am căutat...şi tare mă simt tristă pentru că nu te-am găsit..nu erai...
Şiroaie de lacrimi îmi curg pe obrajii mei calzi, care de multă vreme nu au fost sarutaţi de tine, corpul ăsta al meu a devenit ca un carton, creierul ăsta al meu e ca un deficient, numai la tine se găndeşte, Şi crede-mă aş suferi încă pe atît dacă aş şti că într-o zi te vei întoarce...
Mi te imaginez timid în faţa uşei mele, spunîndu-mi că mă iubeşti, că ţi-a fost dor de mine, că sunt fata pe care ai dorit-o mereu alături, că nu te vezi fără mine, că ai nevoie sa nu fii numai Tu ci NOI....

Te aştept, să ştii că te aştept, şi nu am încetat niciodată să mă gîndesc la tine...
Cum să explic sufletului, cum să îi zic inimii mele ca nu mai eşti că nu vei veni, că nu mă mai vrei, că te simţi bine şi aşa...Cum?

Aş da orice ca să te îmbrăţişez doar odată, aş da orice ca să nu te ştiu cu alta, aş da orice sa îţi mai mîngîi părul tău mătăsos..aş da orice ca să mai fii al meu...

Dar cui să dau?

Tăcerea mă doare, e o agonie, nu reuşesc să te arunc din gînd, nu reuuşesc să merg înainte, chiar nu ai înţeles, erai sensul vieţii mele...
Erai şi eşti...