Fără titlu..

Ştii cum sunt acum?
Ca un copil mic cănd pierde ceva şi plînge...
Altă experienţă arsă fără sfîrşit fericit.. şi iarăşi lacrimi curg şiroaie lungi pe obraz...
Acum mă doare şi nu înţteleg de ce aşa tip de durere nu poate fi calmat cu pastile, cum să te calmezi în aşa clipe, în care aş fuma tot tutunul din ţară? Doar că nu am posibilitate nici măcar cu o ţigară să mă calmez...

Am stat cu un egoist, care s-a gîndit numai la el.. şi se bucura că îl acceptam aşa cum era..
Dar uita critica nu ne place.. Rapid îmi fuge de la cauză..
Mă simt mîndră de plecarea mea.. L-am privit cu tristeţe apoi imediat cu dispreţ şi iam trîntit uşa maşinii..
În plus mi-am închis şi telefonul, pentru că îmi e jale că îl priveam mereu, dar idioţii orgolioşi nu sună.. ei doar aşteaptă, şi aşa trăiesc zi de zi, hranindu-se cu energia şi bunătatea altcuiva.
Apoi îl cunosc, la sigur nu se analizează acum, dar îşi zice:
-Nemernica asta nu apreciază ce fac pentru ea, infantila de ea.. ş a m d..
Dar nu-mi importan, o sa mă comport cu mine însumi ca cu o signoră. Nu o să îl caut, problema e alta, cînd nu eşti indiferentă nu poţi fi rea...
Cred că cel mai bine e să tac şi să nu fac filosofie!
una ştiu că mi-e trist, m-am săturat de lucruri arse..

De Ce?

Nu sunt atît de bună precum aş vrea, Dar nu sunt nici atît de rea încît să zic că nui folos din mine.
Sunt încă tînără şi multe lucruri nu le cunosc, nu ştiu cum să fac să fie bine.
Poate ar trebui să ne calmăm şi să nu ne mai năruim cu idea, cum va fi ziua de mîine.

Sunt îndrăgostită, sau poate chiar iubesc, pentru că îl vreau prea mult alături. Îmi place să discut, să îl ascult, să privim filme împreună sub aceeaşi plapumă, să ne trezim alături.
Stau cu o persoană atît de fragedă, atît de fină, prea inteligentă, bogat sufleteşte dar.. nu am putut să îl înţeleg mereu. Da, da iar îmi penetrez singură neuronii, dar pare o frunză în univers cu prea multe rupturi, prea mult trecut, prea multe lucruri arse, prea multa urmărire de negativ. Apoi am apărut eu, solară cum îmi zice el.. dar, nu înţeleg de ce îmi vorbeşte atît de mult despre trecutul lui, despre fostele lui femei, chiar pe fruntea mea scrie pentru toţi: Madre Teresa? Sau, Psihoterapeută Gratis?

Mă întreb de ce trebuie să rabd, eu am nevoie de un bărba care să mă facă să rîd să mor de fericire, dar nu de unul care mă inhibă cu depresia lui, cu momentele de indispoziţie.

Dacă aş găsi un răspuns cum să fiu în aşa caz.. aş fi mai calmă.. pentru că momentan sunt prea radicală.
Doar nu pot să termin o relaşie din cauza asta. Sunt tentata să fac o isterică plîngînd în care săi zic că m-a obosit, cu obsesiile lui de trecut, şi că ar fi timpul să se gîndească ce are în prezent.. şi am să o fac, trebuie să găsesc un moment potrivit cănd mi se umple paharul răbdării..

Gîndul Dimineţii

Când iubeşti puternic, găseşti întotdeauna ceva nou în persoana iubită.

(Pascal)

Descoperiri...

Un om sănătos trebuie sa exprime mereu ce simte... deoarece altfel se inhibă şi devine...cum?
Rece? sau rigid ca o piatră? Rămîne de scris încă, pînă a decide finala concluzie despre cei care exprimă puţin despre ceea ce simt.
Am vazut azi la TVR un reportaj despre Tatiana Stepa, încă un suflet frumos care a murit mărunţit de crîncenul cancer, care îi ea pe cei mai frumoşi, pe cei mai importanţi..pe cei de care avem atîta nevoie!
De ce fericirea e prea greu de descris? Iar momentele cînd tristeţea îşi construieşte staţie în viaţa ta, se menţin şi te apasă nătîng?

Ziceam de ea, de Tatiana Stepa, are o voce splendidă şi uluitoare.. îmi lipseşte vocabularul ăla cu detalii şi sinonime ca să pot descrie tot..

Ore noi oamenii ne simţim vreo-data împliniţi? Oare ajunge ziua aia cînd ne zicem: DA, sunt realizat şi acum nimic nu mă împiedică..
Rămîne de descoperit şi starea asta..
În principiu e haos mare, dar e mai bine cîmd există ceva de aranjat decît să stau fără treabă!

Descoperiri...

Un om sănătos trebuie sa exprime mereu ce simte... deoarece altfel se inhibă şi devine...cum?
Rece? sau rigid ca o piatră? Rămîne de scris încă, pînă a decide finala concluzie despre cei care exprimă puţin despre ceea ce simt.
Am vazut azi la TVR un reportaj despre Tatiana Stepa, încă un suflet frumos care a murit mărunţit de crîncenul cancer, care îi ea pe cei mai frumoşi, pe cei mai importanţi..pe cei de care avem atîta nevoie!
De ce fericirea e prea greu de descris? Iar momentele cînd tristeţea îşi construieşte staţie în viaţa ta, se menţin şi te apasă nătîng?

Ziceam de ea, de Tatiana Stepa, are o voce splendidă şi uluitoare.. îmi lipseşte vocabularul ăla cu detalii şi sinonime ca să pot descrie tot..

Ore noi oamenii ne simţim vreo-data împliniţi? Oare ajunge ziua aia cînd ne zicem: DA, sunt realizat şi acum nimic nu mă împiedică..
Rămîne de descoperit şi starea asta..
În principiu e haos mare, dar e mai bine cîmd există ceva de aranjat decît să stau fără treabă!

Mîncărime la neuroni

Nu că mi-ar merge rău dar de ce nu poate merge bine bine?
Azi am privit un film , parcă m-a prins la ţanc cu stările..
Zilele astea în sfîrşit mă duc la mult aşteptata lecţie de yoga. Sunt preaplină de mine, trebuie să mă eliberez de greutatea care cîntăreşte mult.
Apoi mă gîndeam că ar fi bine ca nimeni să nu ştie adresa asta de blog şi să nu citească niciodată probleme mele, să fi devenit oare o agendă unde organizez tot pe rafturi?
Mă înspăimîntă ideea, dar pînă la urmă nui nimic criminal aici.

Voi cum luptaţi cu frica personală? Prea sufletist să fii nui prea bine, adică e bine dar e de modă veche. Dacă mi-aş citi tot ce postez de la bun început am o problemă, nu mă regăsesc, mă caut încă, sunt în conflict cu mine însumi.
Nu îmi iese aşa cum aş fi vrut..
Deşi repet nui o perioadă rea..
M-am anulat un pic în ultimul timp, m-am redus ca prezenţă care comunică, şi am descoperit că comunic doar cu ăia care ştiu că o sa aibă timp să mă asculte şi să mă rabde. Pentru că cu restul nici nu merită să mă deschid dacă au alte treburi.
Cît despre film..trata întunericurile mele sufleteşti, nu o să revin cu detalii, tocmai deoarece mulţti revin la blogul ăsta să îl citească şi nu vreau să vă obosesc.
Ştiu una, de tristeţe nu o să mor, de tristeţe sufăr, dar asta îmi conservăvulcani în mine, acum am ajuns la faza cînd am prea mulţi şi chiar trebuie să iau o pauză să îmi revizuiesc antiquariatul sufletesc...
Să mă iubesc mai mult, să mă gîndesc la mine, la probleme mele, să nu mai fiu atît de disponibilă mereu pentru toţi.. Şi în fine, să o trăiesc !
hai că am închis pe un ton de plan, şi asta mă bucură. M-am dus..

Mîncărime la neuroni

Nu că mi-ar merge rău dar de ce nu poate merge bine bine?
Azi am privit un film , parcă m-a prins la ţanc cu stările..
Zilele astea în sfîrşit mă duc la mult aşteptata lecţie de yoga. Sunt preaplină de mine, trebuie să mă eliberez de greutatea care cîntăreşte mult.
Apoi mă gîndeam că ar fi bine ca nimeni să nu ştie adresa asta de blog şi să nu citească niciodată probleme mele, să fi devenit oare o agendă unde organizez tot pe rafturi?
Mă înspăimîntă ideea, dar pînă la urmă nui nimic criminal aici.

Voi cum luptaţi cu frica personală? Prea sufletist să fii nui prea bine, adică e bine dar e de modă veche. Dacă mi-aş citi tot ce postez de la bun început am o problemă, nu mă regăsesc, mă caut încă, sunt în conflict cu mine însumi.
Nu îmi iese aşa cum aş fi vrut..
Deşi repet nui o perioadă rea..
M-am anulat un pic în ultimul timp, m-am redus ca prezenţă care comunică, şi am descoperit că comunic doar cu ăia care ştiu că o sa aibă timp să mă asculte şi să mă rabde. Pentru că cu restul nici nu merită să mă deschid dacă au alte treburi.
Cît despre film..trata întunericurile mele sufleteşti, nu o să revin cu detalii, tocmai deoarece mulţti revin la blogul ăsta să îl citească şi nu vreau să vă obosesc.
Ştiu una, de tristeţe nu o să mor, de tristeţe sufăr, dar asta îmi conservăvulcani în mine, acum am ajuns la faza cînd am prea mulţi şi chiar trebuie să iau o pauză să îmi revizuiesc antiquariatul sufletesc...
Să mă iubesc mai mult, să mă gîndesc la mine, la probleme mele, să nu mai fiu atît de disponibilă mereu pentru toţi.. Şi în fine, să o trăiesc !
hai că am închis pe un ton de plan, şi asta mă bucură. M-am dus..