Cam goală inside...

Şi aşa pornesc să scriu, încă nu ştiu despre ce dar pornesc...
Bucuriile ştii ţi se implantează în cap şi nu prea ai cuvinte să le descrii, tristeţile însă ni se imprimă însă pînă la os.. rod şi rod şi nu mai rămîne nimic, te trezeşti cu osteoporoză mentală la creier...

Tristeţile te bagă în sicriu voluntar, mi-am dat seama de ce mii frică cel mai tare în viaţă, nu de potop nu de 2012, nu de foc, de vijelie nici atît, mii frică de durere, mă arde tristeţea...

Căci ea cînd vine e ca una fără cultură, dar ce cultură nici pic de vină sau mustrare de conştiinţă, ea vine intră în casa ta fără invitaţie, nu se descalţă la uşă, calcă tot în picioare, se aşează pe divanul tău preferat care cîndva era loc de relax pentru tine, se uită calmă la orice lucru al tău, le foloseşte pe toate fară a te întreba ceva...dacă o critici te şi mai scuipă în suflet..
Dacă o ingori te urmăreşte şi mai mult, dacă te apuci cumva de plîns ea îţi mai trage o palmă peste cap ca să plîngi dublu...
Noaptea, ziua, dimineaţa, ore ore, secunde, mili, îţi toarnă gînduri cu căldarea peste tine, ca nu cumva să dea Dumnezeu să te apuci să dormi, o enervezi şi mai mult..
Paranoie, batăi de inimă 300/10000sec... schizofrenie sufletească, invaliditate vitală, atacuri de panică, urlete în van, stare de pierzanie...

Am înţeles acum cu asta nu devenim prieteni niciodată, e mai ceva ca dracul... asta te găseşte oriunde...

Asta te duce calmă la mormînt şi poate avea curajul să îţi mai cînte cîte o manea despre baruri, femei goale şi tot aşa...

Atît am avut de spus...

Cam goală inside...

Şi aşa pornesc să scriu, încă nu ştiu despre ce dar pornesc...
Bucuriile ştii ţi se implantează în cap şi nu prea ai cuvinte să le descrii, tristeţile însă ni se imprimă însă pînă la os.. rod şi rod şi nu mai rămîne nimic, te trezeşti cu osteoporoză mentală la creier...

Tristeţile te bagă în sicriu voluntar, mi-am dat seama de ce mii frică cel mai tare în viaţă, nu de potop nu de 2012, nu de foc, de vijelie nici atît, mii frică de durere, mă arde tristeţea...

Căci ea cînd vine e ca una fără cultură, dar ce cultură nici pic de vină sau mustrare de conştiinţă, ea vine intră în casa ta fără invitaţie, nu se descalţă la uşă, calcă tot în picioare, se aşează pe divanul tău preferat care cîndva era loc de relax pentru tine, se uită calmă la orice lucru al tău, le foloseşte pe toate fară a te întreba ceva...dacă o critici te şi mai scuipă în suflet..
Dacă o ingori te urmăreşte şi mai mult, dacă te apuci cumva de plîns ea îţi mai trage o palmă peste cap ca să plîngi dublu...
Noaptea, ziua, dimineaţa, ore ore, secunde, mili, îţi toarnă gînduri cu căldarea peste tine, ca nu cumva să dea Dumnezeu să te apuci să dormi, o enervezi şi mai mult..
Paranoie, batăi de inimă 300/10000sec... schizofrenie sufletească, invaliditate vitală, atacuri de panică, urlete în van, stare de pierzanie...

Am înţeles acum cu asta nu devenim prieteni niciodată, e mai ceva ca dracul... asta te găseşte oriunde...

Asta te duce calmă la mormînt şi poate avea curajul să îţi mai cînte cîte o manea despre baruri, femei goale şi tot aşa...

Atît am avut de spus...

Fricile si ginduri cu paranoie...

Ţi s-a întîmplat şi ţie să fii ghidat de gînduri aiurea şi să nu le poţi frîna?
Uite eu acum ard în cratiţa aia plină de frici şi de idei şi gînduri aiurea care sunt mai puternice decît mine şi mă distrug...
Îmi apare bre,de tot felul, în orice poziţie, ziua noaptea, orice oră nu are stop nimic, ele se formează şi zboară prin capul meu de îmi iese fum pe urechi...

Şi cum să le dai afară nene? Mi se opreşte respiraţia, mi se suie un nod în gît şi nu pot să trăiesc calmă şi liniştită.. Îmi vine să îmi smulg părul din cap...

Noaptea nu pot închide un ochi, că mă tulbură, noaptea ies de prin cap şi devin scenarii, mi se arată aşa alergînd prin faţa ochilor şi atunci nu ştiu cum să trăiesc ziua şi cum să lupt cît mai bine noaptea?

A devenit un calvar frate, sunt dominată de draci de tot ce vreai...îmi fac nişte scenarii că mi se ridică părul de parcă şin degetele 24/24 în priza de curent electric...

Apoi îmi vine şi gelozia şi nervii mi se suie scai, nu mai pot trai aşa..mă sting parcă încet încet...

Îmi vine să intru în farmacie şi să urlu:
-Auzi fa, ai făcut facultate de medicină dă-mi şi mie o pastilă de fericire că calmante, draci maci nu mă ajută...
Dă-mi şi mie o pastilă cu care aş reîncepe a trăi şi nu a exista...

Oare unde am lăsat viaţa, de parcă mi-am ieşit din corp de la ceva timp..
Poate am lăsat-o prin vre-o pădure şi mă aşteaptă aşezată pe un copac, sau poate pe la o staţie de autobus şi ea stă uitataă în colţ de stradă?

Nu stiu unde e, dar îmi imaginez momentul frumos cînd am să o întilnesc şi o să-i zic, bine te-am găsit, mi-a fost dor de tine, şi am trăit un labirint mare şi negru cît cerul înainte de ploaie...
Hai acasă şi te rog frumos, nu mă mai lăsa că mă pierd....

Alunecări...

M-am cam pierdut in ultimul timp...sa stii ca chiar doare cind te simti pierdut, cind simti ca ai dat si nu ti-au intors cu suficienta, cind simti ca aluneci asa in orice loc foarte simplu fara a fi uns cu ulei...
Cind vezi ca totul in cap devine haos si nu mai poti ca inainte sa te asezi pe pat si sa zici:
-Stai mai frate, ca e prea mult, trebuie sa fac ordine si sa aranjez pe raft...
Dar asa momente nu mai sunt, le-am pierdut pe strada pe undeva? Trebuie sa le caut, am sa ma regasesc trebuie sa ma regasesc, shtiu ca am sa ma regasesc...

Acum pare totul cenusiu, pare ca oricine vrea sa mai ia ceva de la mine, dar ce sa mai iai, ca am ramas fara energie si fara respiratie...

Cind am cistigat olimpiada la l.romana eseul meu se incheia cu cuvintele...Acum merg pe plaja cu aripile taiate si le tin in mina... uite acum asha ma simt..

Am dat tot ce am putut, si acum am ramas ca o boschetara fara nimic...fara cetatea unde ash putea sa ma simt singura...fara afect care imi era elixir pentru cresterea aripilor...fara senzatii ca sunt cea mai speciala..a.dar stai un pic mai...

Dar poate toate nici nu au existat? mare haos mental...

Trebuie sa ma asez undeva sa ma gindesc clar la:
-Cum ma simt acum?
-De ce ma simt asa?
-Care e cauza?
-De ce sa ma feresc?-
si multe altele... si chiar crezi ca sunt asha de imbecila si nu am facut-o? am facut-o mai dar tot e mai puternic decit mine, parca e o capcana mereu plina cu cascaval si stii ca iti faci rau dar te duci acolo....

Nu stiu cum sa ma conving ca chiar daca are cascaval e goala si nu ofera nimic pozitiv, nimic constructiv, nimic serios, nimic care m-ar umple de viata, care m-ar face fericita si solara, nimic care ma face sa ma simt eu insumi, sa fiu fata cu ochi caprui care era infantila si sarea in sus pe strazi...m-am redus acum si am devenit o plingacioasa in orice colt al lumii... nu mai stiu cum sa ies din calvar...
cenusie stea ce ai incetat sa luminezi pentru mine...

Balada plecării...

Ai sunat la uşa mea... Parcă te aşteptam ,dar parcă nu eram gata să te văd... Am mers pe aleea aia lungă, plină de copaci mirositori..era întuneric şi licuricii străluceau in cadenţe de dans... Dar Noi, unde mergeam? Noi mergeam cu capul plecat.. tu încercai să mă cuprinzi, şi îmi plăcea doamne pînă la infern..dar te-am respins... tu mă invitai să mîncăm îngheţată, să facem o plimbare...dar eu te-am respins, şi am închis uşa casei după mine, iar tu ai rămas jos la parter, cu capul în pămînt şi făceai paşi lenţi... Am închis uşa şi m-am trîntit jos pe podea... Apoi s-a auzit şi uşa blocului cum ai închis-o...Aşa ai plecat... Am deschis dulapul, aruncînd o privire acolo şi e gol... M-am aşezat pe patul meu mic şi am plîns... Cît aş vrea să ştiu ce faci acum, şi la ce te gîndeşti...Cît aş vrea să te cuprind să îşi spun că eşti viaţa mea..că eşti tot ce îmi visez... Dar nu te sun, nu te caut..cu ce să umplu timpul încă nu ştiu...mai am o noapte înainte...noaptea trece..dar ziua de mîine va fi o veşnicie... Vei veni să mă cauţi? Te aştept aici...da, supărată şi plină de lacrimi, dar te aştept! Cum să adorm fără tine? Trebuia să îţi fac rău, trebuia să te calc pe suflet să realizezi şi tu cîte ceva... Cu ce mă aleg încă nu ştiu...dar tare îmi este dor de tine...de parcă a trecut o veşnicie... (Fragment de dragoste şi frămîntări din cartea mea actuală)

Balada plecării...

Ai sunat la uşa mea... Parcă te aşteptam ,dar parcă nu eram gata să te văd... Am mers pe aleea aia lungă, plină de copaci mirositori..era întuneric şi licuricii străluceau in cadenţe de dans... Dar Noi, unde mergeam? Noi mergeam cu capul plecat.. tu încercai să mă cuprinzi, şi îmi plăcea doamne pînă la infern..dar te-am respins... tu mă invitai să mîncăm îngheţată, să facem o plimbare...dar eu te-am respins, şi am închis uşa casei după mine, iar tu ai rămas jos la parter, cu capul în pămînt şi făceai paşi lenţi... Am închis uşa şi m-am trîntit jos pe podea... Apoi s-a auzit şi uşa blocului cum ai închis-o...Aşa ai plecat... Am deschis dulapul, aruncînd o privire acolo şi e gol... M-am aşezat pe patul meu mic şi am plîns... Cît aş vrea să ştiu ce faci acum, şi la ce te gîndeşti...Cît aş vrea să te cuprind să îşi spun că eşti viaţa mea..că eşti tot ce îmi visez... Dar nu te sun, nu te caut..cu ce să umplu timpul încă nu ştiu...mai am o noapte înainte...noaptea trece..dar ziua de mîine va fi o veşnicie... Vei veni să mă cauţi? Te aştept aici...da, supărată şi plină de lacrimi, dar te aştept! Cum să adorm fără tine? Trebuia să îţi fac rău, trebuia să te calc pe suflet să realizezi şi tu cîte ceva... Cu ce mă aleg încă nu ştiu...dar tare îmi este dor de tine...de parcă a trecut o veşnicie... (Fragment de dragoste şi frămîntări din cartea mea actuală)

Balada plecării...

Ai sunat la uşa mea... Parcă te aşteptam ,dar parcă nu eram gata să te văd... Am mers pe aleea aia lungă, plină de copaci mirositori..era întuneric şi licuricii străluceau in cadenţe de dans... Dar Noi, unde mergeam? Noi mergeam cu capul plecat.. tu încercai să mă cuprinzi, şi îmi plăcea doamne pînă la infern..dar te-am respins... tu mă invitai să mîncăm îngheţată, să facem o plimbare...dar eu te-am respins, şi am închis uşa casei după mine, iar tu ai rămas jos la parter, cu capul în pămînt şi făceai paşi lenţi... Am închis uşa şi m-am trîntit jos pe podea... Apoi s-a auzit şi uşa blocului cum ai închis-o...Aşa ai plecat... Am deschis dulapul, aruncînd o privire acolo şi e gol... M-am aşezat pe patul meu mic şi am plîns... Cît aş vrea să ştiu ce faci acum, şi la ce te gîndeşti...Cît aş vrea să te cuprind să îşi spun că eşti viaţa mea..că eşti tot ce îmi visez... Dar nu te sun, nu te caut..cu ce să umplu timpul încă nu ştiu...mai am o noapte înainte...noaptea trece..dar ziua de mîine va fi o veşnicie... Vei veni să mă cauţi? Te aştept aici...da, supărată şi plină de lacrimi, dar te aştept! Cum să adorm fără tine? Trebuia să îţi fac rău, trebuia să te calc pe suflet să realizezi şi tu cîte ceva... Cu ce mă aleg încă nu ştiu...dar tare îmi este dor de tine...de parcă a trecut o veşnicie... (Fragment de dragoste şi frămîntări din cartea mea actuală)