Alunecări...

M-am cam pierdut in ultimul timp...sa stii ca chiar doare cind te simti pierdut, cind simti ca ai dat si nu ti-au intors cu suficienta, cind simti ca aluneci asa in orice loc foarte simplu fara a fi uns cu ulei...
Cind vezi ca totul in cap devine haos si nu mai poti ca inainte sa te asezi pe pat si sa zici:
-Stai mai frate, ca e prea mult, trebuie sa fac ordine si sa aranjez pe raft...
Dar asa momente nu mai sunt, le-am pierdut pe strada pe undeva? Trebuie sa le caut, am sa ma regasesc trebuie sa ma regasesc, shtiu ca am sa ma regasesc...

Acum pare totul cenusiu, pare ca oricine vrea sa mai ia ceva de la mine, dar ce sa mai iai, ca am ramas fara energie si fara respiratie...

Cind am cistigat olimpiada la l.romana eseul meu se incheia cu cuvintele...Acum merg pe plaja cu aripile taiate si le tin in mina... uite acum asha ma simt..

Am dat tot ce am putut, si acum am ramas ca o boschetara fara nimic...fara cetatea unde ash putea sa ma simt singura...fara afect care imi era elixir pentru cresterea aripilor...fara senzatii ca sunt cea mai speciala..a.dar stai un pic mai...

Dar poate toate nici nu au existat? mare haos mental...

Trebuie sa ma asez undeva sa ma gindesc clar la:
-Cum ma simt acum?
-De ce ma simt asa?
-Care e cauza?
-De ce sa ma feresc?-
si multe altele... si chiar crezi ca sunt asha de imbecila si nu am facut-o? am facut-o mai dar tot e mai puternic decit mine, parca e o capcana mereu plina cu cascaval si stii ca iti faci rau dar te duci acolo....

Nu stiu cum sa ma conving ca chiar daca are cascaval e goala si nu ofera nimic pozitiv, nimic constructiv, nimic serios, nimic care m-ar umple de viata, care m-ar face fericita si solara, nimic care ma face sa ma simt eu insumi, sa fiu fata cu ochi caprui care era infantila si sarea in sus pe strazi...m-am redus acum si am devenit o plingacioasa in orice colt al lumii... nu mai stiu cum sa ies din calvar...
cenusie stea ce ai incetat sa luminezi pentru mine...

Balada plecării...

Ai sunat la uşa mea... Parcă te aşteptam ,dar parcă nu eram gata să te văd... Am mers pe aleea aia lungă, plină de copaci mirositori..era întuneric şi licuricii străluceau in cadenţe de dans... Dar Noi, unde mergeam? Noi mergeam cu capul plecat.. tu încercai să mă cuprinzi, şi îmi plăcea doamne pînă la infern..dar te-am respins... tu mă invitai să mîncăm îngheţată, să facem o plimbare...dar eu te-am respins, şi am închis uşa casei după mine, iar tu ai rămas jos la parter, cu capul în pămînt şi făceai paşi lenţi... Am închis uşa şi m-am trîntit jos pe podea... Apoi s-a auzit şi uşa blocului cum ai închis-o...Aşa ai plecat... Am deschis dulapul, aruncînd o privire acolo şi e gol... M-am aşezat pe patul meu mic şi am plîns... Cît aş vrea să ştiu ce faci acum, şi la ce te gîndeşti...Cît aş vrea să te cuprind să îşi spun că eşti viaţa mea..că eşti tot ce îmi visez... Dar nu te sun, nu te caut..cu ce să umplu timpul încă nu ştiu...mai am o noapte înainte...noaptea trece..dar ziua de mîine va fi o veşnicie... Vei veni să mă cauţi? Te aştept aici...da, supărată şi plină de lacrimi, dar te aştept! Cum să adorm fără tine? Trebuia să îţi fac rău, trebuia să te calc pe suflet să realizezi şi tu cîte ceva... Cu ce mă aleg încă nu ştiu...dar tare îmi este dor de tine...de parcă a trecut o veşnicie... (Fragment de dragoste şi frămîntări din cartea mea actuală)

Balada plecării...

Ai sunat la uşa mea... Parcă te aşteptam ,dar parcă nu eram gata să te văd... Am mers pe aleea aia lungă, plină de copaci mirositori..era întuneric şi licuricii străluceau in cadenţe de dans... Dar Noi, unde mergeam? Noi mergeam cu capul plecat.. tu încercai să mă cuprinzi, şi îmi plăcea doamne pînă la infern..dar te-am respins... tu mă invitai să mîncăm îngheţată, să facem o plimbare...dar eu te-am respins, şi am închis uşa casei după mine, iar tu ai rămas jos la parter, cu capul în pămînt şi făceai paşi lenţi... Am închis uşa şi m-am trîntit jos pe podea... Apoi s-a auzit şi uşa blocului cum ai închis-o...Aşa ai plecat... Am deschis dulapul, aruncînd o privire acolo şi e gol... M-am aşezat pe patul meu mic şi am plîns... Cît aş vrea să ştiu ce faci acum, şi la ce te gîndeşti...Cît aş vrea să te cuprind să îşi spun că eşti viaţa mea..că eşti tot ce îmi visez... Dar nu te sun, nu te caut..cu ce să umplu timpul încă nu ştiu...mai am o noapte înainte...noaptea trece..dar ziua de mîine va fi o veşnicie... Vei veni să mă cauţi? Te aştept aici...da, supărată şi plină de lacrimi, dar te aştept! Cum să adorm fără tine? Trebuia să îţi fac rău, trebuia să te calc pe suflet să realizezi şi tu cîte ceva... Cu ce mă aleg încă nu ştiu...dar tare îmi este dor de tine...de parcă a trecut o veşnicie... (Fragment de dragoste şi frămîntări din cartea mea actuală)

Balada plecării...

Ai sunat la uşa mea... Parcă te aşteptam ,dar parcă nu eram gata să te văd... Am mers pe aleea aia lungă, plină de copaci mirositori..era întuneric şi licuricii străluceau in cadenţe de dans... Dar Noi, unde mergeam? Noi mergeam cu capul plecat.. tu încercai să mă cuprinzi, şi îmi plăcea doamne pînă la infern..dar te-am respins... tu mă invitai să mîncăm îngheţată, să facem o plimbare...dar eu te-am respins, şi am închis uşa casei după mine, iar tu ai rămas jos la parter, cu capul în pămînt şi făceai paşi lenţi... Am închis uşa şi m-am trîntit jos pe podea... Apoi s-a auzit şi uşa blocului cum ai închis-o...Aşa ai plecat... Am deschis dulapul, aruncînd o privire acolo şi e gol... M-am aşezat pe patul meu mic şi am plîns... Cît aş vrea să ştiu ce faci acum, şi la ce te gîndeşti...Cît aş vrea să te cuprind să îşi spun că eşti viaţa mea..că eşti tot ce îmi visez... Dar nu te sun, nu te caut..cu ce să umplu timpul încă nu ştiu...mai am o noapte înainte...noaptea trece..dar ziua de mîine va fi o veşnicie... Vei veni să mă cauţi? Te aştept aici...da, supărată şi plină de lacrimi, dar te aştept! Cum să adorm fără tine? Trebuia să îţi fac rău, trebuia să te calc pe suflet să realizezi şi tu cîte ceva... Cu ce mă aleg încă nu ştiu...dar tare îmi este dor de tine...de parcă a trecut o veşnicie... (Fragment de dragoste şi frămîntări din cartea mea actuală)

Dacă... (delir haotic)

Dacă într-o dimineaţă, eu aş realiza că ai plecat în poaspăt răsărit...cu valizele tale, pentru o altă viaţă, aş umplea oraşul cu mirarea mea...
Dar cine ştie, poate după un pic..aş începe să îmi organizez existenţa, şi m-aş convinge că v-oi reuşi să înving şi absenţa..

Mi-aş chema amicii plină de curiozitate şi entuziasm, şi aş pleca de aici...

Aş schimba toate opiniile, şi aş arde orice poză, m-aş impune, m-aş condiţiona, şi cine ştie poate întineresc..dar oricium v-oi reuşi...
Nu ştiu cînd, nu ştiu cum...

Dar dacă un mîine eu, aş realiza ca noi doar ne suportăm, aş înţelege că nu mai stăm de vorbă.. Te-aş privi şi nu te-aş cunoaşte deloc...

Eu aş vopsi cu culori pereţii , şi stele pe pod, ţi-aş spune orice lucru pe care nu ţi l-am zis vre-odata...
Ce periculoasa este cotidianitatea şi liniştea...

Unde eşti, cum trăieşti în interiorul tău?

Mai sunt încă sentimente, în vorbirea ta în şoapte, şi în mîinile tale este dorinţa de a strînge...acea mîina a mea în a ta...

Tu dormi, şi nu te gîndi, la dubiile dragostei, pentru că orice frică stupidă este o probă pe care ţi-o dau...

Şi rămîn, şi te caut...
Nu te mai las niciodată...

Va tutto bene!

Impunere personala!!!

Asa isi incepe ziua un om pozitiv..isi spune "va tutto bene"(merge totul ok).. si apoi ziua prinde culoare, apoi prinde caldura, apoi apare si zimbetul plin de placere si satisfactie, apoi vine si calmitatea interioara...

Un om pozitiv se plimba calm pe strazi, exact ca fata pe care am zarit-o ieri de la fereastra casei mele si am admirat-o mult.. mergea incet intr-o rochie alba si incaltata in niste incaltari usoare, avea un mers leger si parca zbura...
Avea parul strins pe spate, dar firele rebele erau imprastiate pe obraji de la bataia vintului..
Minile mergeau in cadenta cu pasul...

Un om pozitiv, are diminetile senine, are cerul de un albastru transparent si isi spune mereu: Viata are sens...

Sa vedem un pic cum isi are viata un om nu vreau sa-l numesc negativ, dar un om care nu are o legatura prea buna cu pacea si linistea interioara...

Nu doarme noaptea, are cosmare, se trezeste fara zimbet si pasiv...
Are diminetile si serile tormentate, este merue in cautarea a unei realizari, vorbesc despre satisfactia personala si despre lucrurile care l-ar putea face fericit...

Un om trist, plange si e inhibat, izolat, stins, cenusiu, ars, si necaji...

Exact ca fata de azi care am zarit-o tot de la fereastra casei mele, cu parul lipit de obraji deoarece mergea neuniform si u capul aplecat...
Avea o pereche de blugi simpli de un albastru cenusiu si o geaca de un cafeniu mediu, purta o pereche de papuci de un albastru inchis si privea pamintul de parca comunica cu el...

Atunci mi-am zis: "Mai tare e stranie lumea asta" , unul rade altul plange, unul zimbeshte altul sufera... nu suntem niciodata in egalitate....

Si tu ce tip de OM esti?

Mi-am inchis fereastra si m-am intins pe patul meu mic dar comod, priveam podul de parca era un cer albastru cu stele...si am respirat calm zicindu-mi... eu fac parte din oamenii pozitivi...!!!

Va tutto bene!

Impunere personala!!!

Asa isi incepe ziua un om pozitiv..isi spune "va tutto bene"(merge totul ok).. si apoi ziua prinde culoare, apoi prinde caldura, apoi apare si zimbetul plin de placere si satisfactie, apoi vine si calmitatea interioara...

Un om pozitiv se plimba calm pe strazi, exact ca fata pe care am zarit-o ieri de la fereastra casei mele si am admirat-o mult.. mergea incet intr-o rochie alba si incaltata in niste incaltari usoare, avea un mers leger si parca zbura...
Avea parul strins pe spate, dar firele rebele erau imprastiate pe obraji de la bataia vintului..
Minile mergeau in cadenta cu pasul...

Un om pozitiv, are diminetile senine, are cerul de un albastru transparent si isi spune mereu: Viata are sens...

Sa vedem un pic cum isi are viata un om nu vreau sa-l numesc negativ, dar un om care nu are o legatura prea buna cu pacea si linistea interioara...

Nu doarme noaptea, are cosmare, se trezeste fara zimbet si pasiv...
Are diminetile si serile tormentate, este merue in cautarea a unei realizari, vorbesc despre satisfactia personala si despre lucrurile care l-ar putea face fericit...

Un om trist, plange si e inhibat, izolat, stins, cenusiu, ars, si necaji...

Exact ca fata de azi care am zarit-o tot de la fereastra casei mele, cu parul lipit de obraji deoarece mergea neuniform si u capul aplecat...
Avea o pereche de blugi simpli de un albastru cenusiu si o geaca de un cafeniu mediu, purta o pereche de papuci de un albastru inchis si privea pamintul de parca comunica cu el...

Atunci mi-am zis: "Mai tare e stranie lumea asta" , unul rade altul plange, unul zimbeshte altul sufera... nu suntem niciodata in egalitate....

Si tu ce tip de OM esti?

Mi-am inchis fereastra si m-am intins pe patul meu mic dar comod, priveam podul de parca era un cer albastru cu stele...si am respirat calm zicindu-mi... eu fac parte din oamenii pozitivi...!!!