sâmbătă, 23 octombrie 2010

nici o luna de pauza, stari la loc....esec...

Dacă-aş şti...

Dacă-aş şti că îţi sunt dragă,
M-aş întoarce înapoi,
Te-aş privi cu-nduioşare,
Bun Găsit iubitul meu!
Dacă-aş şti ca tu ca soare,
Îmi oferi caloarea ta,
M-aş întoarce fără dubii,
Eşti iubitul meu dintîi.
Dar eu ştiu că nu-ţi sunt dragă,
Eu nu sunt femeia ta,
Tu ai altă viaţă acolo,
Întreg universul tau!
Cîte lacrimi, ah durere,
Dor nebun înfometat,
Visuri cît o mare spulberate...
Oare de ce am ajuns aici?
Acum pe drumuri noi, diverse,
Acum îmi este tot strain,
Acum nici toamna nu vorbeşte..
Ea plînge doar,
Dar plînge-n zadar!

Dacă-aş şti...

Dacă-aş şti că îţi sunt dragă,
M-aş întoarce înapoi,
Te-aş privi cu-nduioşare,
Bun Găsit iubitul meu!
Dacă-aş şti ca tu ca soare,
Îmi oferi caloarea ta,
M-aş întoarce fără dubii,
Eşti iubitul meu dintîi.
Dar eu ştiu că nu-ţi sunt dragă,
Eu nu sunt femeia ta,
Tu ai altă viaţă acolo,
Întreg universul tau!
Cîte lacrimi, ah durere,
Dor nebun înfometat,
Visuri cît o mare spulberate...
Oare de ce am ajuns aici?
Acum pe drumuri noi, diverse,
Acum îmi este tot strain,
Acum nici toamna nu vorbeşte..
Ea plînge doar,
Dar plînge-n zadar!

Cam goală inside...

Şi aşa pornesc să scriu, încă nu ştiu despre ce dar pornesc...
Bucuriile ştii ţi se implantează în cap şi nu prea ai cuvinte să le descrii, tristeţile însă ni se imprimă însă pînă la os.. rod şi rod şi nu mai rămîne nimic, te trezeşti cu osteoporoză mentală la creier...

Tristeţile te bagă în sicriu voluntar, mi-am dat seama de ce mii frică cel mai tare în viaţă, nu de potop nu de 2012, nu de foc, de vijelie nici atît, mii frică de durere, mă arde tristeţea...

Căci ea cînd vine e ca una fără cultură, dar ce cultură nici pic de vină sau mustrare de conştiinţă, ea vine intră în casa ta fără invitaţie, nu se descalţă la uşă, calcă tot în picioare, se aşează pe divanul tău preferat care cîndva era loc de relax pentru tine, se uită calmă la orice lucru al tău, le foloseşte pe toate fară a te întreba ceva...dacă o critici te şi mai scuipă în suflet..
Dacă o ingori te urmăreşte şi mai mult, dacă te apuci cumva de plîns ea îţi mai trage o palmă peste cap ca să plîngi dublu...
Noaptea, ziua, dimineaţa, ore ore, secunde, mili, îţi toarnă gînduri cu căldarea peste tine, ca nu cumva să dea Dumnezeu să te apuci să dormi, o enervezi şi mai mult..
Paranoie, batăi de inimă 300/10000sec... schizofrenie sufletească, invaliditate vitală, atacuri de panică, urlete în van, stare de pierzanie...

Am înţeles acum cu asta nu devenim prieteni niciodată, e mai ceva ca dracul... asta te găseşte oriunde...

Asta te duce calmă la mormînt şi poate avea curajul să îţi mai cînte cîte o manea despre baruri, femei goale şi tot aşa...

Atît am avut de spus...

Cam goală inside...

Şi aşa pornesc să scriu, încă nu ştiu despre ce dar pornesc...
Bucuriile ştii ţi se implantează în cap şi nu prea ai cuvinte să le descrii, tristeţile însă ni se imprimă însă pînă la os.. rod şi rod şi nu mai rămîne nimic, te trezeşti cu osteoporoză mentală la creier...

Tristeţile te bagă în sicriu voluntar, mi-am dat seama de ce mii frică cel mai tare în viaţă, nu de potop nu de 2012, nu de foc, de vijelie nici atît, mii frică de durere, mă arde tristeţea...

Căci ea cînd vine e ca una fără cultură, dar ce cultură nici pic de vină sau mustrare de conştiinţă, ea vine intră în casa ta fără invitaţie, nu se descalţă la uşă, calcă tot în picioare, se aşează pe divanul tău preferat care cîndva era loc de relax pentru tine, se uită calmă la orice lucru al tău, le foloseşte pe toate fară a te întreba ceva...dacă o critici te şi mai scuipă în suflet..
Dacă o ingori te urmăreşte şi mai mult, dacă te apuci cumva de plîns ea îţi mai trage o palmă peste cap ca să plîngi dublu...
Noaptea, ziua, dimineaţa, ore ore, secunde, mili, îţi toarnă gînduri cu căldarea peste tine, ca nu cumva să dea Dumnezeu să te apuci să dormi, o enervezi şi mai mult..
Paranoie, batăi de inimă 300/10000sec... schizofrenie sufletească, invaliditate vitală, atacuri de panică, urlete în van, stare de pierzanie...

Am înţeles acum cu asta nu devenim prieteni niciodată, e mai ceva ca dracul... asta te găseşte oriunde...

Asta te duce calmă la mormînt şi poate avea curajul să îţi mai cînte cîte o manea despre baruri, femei goale şi tot aşa...

Atît am avut de spus...

Fricile si ginduri cu paranoie...

Ţi s-a întîmplat şi ţie să fii ghidat de gînduri aiurea şi să nu le poţi frîna?
Uite eu acum ard în cratiţa aia plină de frici şi de idei şi gînduri aiurea care sunt mai puternice decît mine şi mă distrug...
Îmi apare bre,de tot felul, în orice poziţie, ziua noaptea, orice oră nu are stop nimic, ele se formează şi zboară prin capul meu de îmi iese fum pe urechi...

Şi cum să le dai afară nene? Mi se opreşte respiraţia, mi se suie un nod în gît şi nu pot să trăiesc calmă şi liniştită.. Îmi vine să îmi smulg părul din cap...

Noaptea nu pot închide un ochi, că mă tulbură, noaptea ies de prin cap şi devin scenarii, mi se arată aşa alergînd prin faţa ochilor şi atunci nu ştiu cum să trăiesc ziua şi cum să lupt cît mai bine noaptea?

A devenit un calvar frate, sunt dominată de draci de tot ce vreai...îmi fac nişte scenarii că mi se ridică părul de parcă şin degetele 24/24 în priza de curent electric...

Apoi îmi vine şi gelozia şi nervii mi se suie scai, nu mai pot trai aşa..mă sting parcă încet încet...

Îmi vine să intru în farmacie şi să urlu:
-Auzi fa, ai făcut facultate de medicină dă-mi şi mie o pastilă de fericire că calmante, draci maci nu mă ajută...
Dă-mi şi mie o pastilă cu care aş reîncepe a trăi şi nu a exista...

Oare unde am lăsat viaţa, de parcă mi-am ieşit din corp de la ceva timp..
Poate am lăsat-o prin vre-o pădure şi mă aşteaptă aşezată pe un copac, sau poate pe la o staţie de autobus şi ea stă uitataă în colţ de stradă?

Nu stiu unde e, dar îmi imaginez momentul frumos cînd am să o întilnesc şi o să-i zic, bine te-am găsit, mi-a fost dor de tine, şi am trăit un labirint mare şi negru cît cerul înainte de ploaie...
Hai acasă şi te rog frumos, nu mă mai lăsa că mă pierd....

Alunecări...

M-am cam pierdut in ultimul timp...sa stii ca chiar doare cind te simti pierdut, cind simti ca ai dat si nu ti-au intors cu suficienta, cind simti ca aluneci asa in orice loc foarte simplu fara a fi uns cu ulei...
Cind vezi ca totul in cap devine haos si nu mai poti ca inainte sa te asezi pe pat si sa zici:
-Stai mai frate, ca e prea mult, trebuie sa fac ordine si sa aranjez pe raft...
Dar asa momente nu mai sunt, le-am pierdut pe strada pe undeva? Trebuie sa le caut, am sa ma regasesc trebuie sa ma regasesc, shtiu ca am sa ma regasesc...

Acum pare totul cenusiu, pare ca oricine vrea sa mai ia ceva de la mine, dar ce sa mai iai, ca am ramas fara energie si fara respiratie...

Cind am cistigat olimpiada la l.romana eseul meu se incheia cu cuvintele...Acum merg pe plaja cu aripile taiate si le tin in mina... uite acum asha ma simt..

Am dat tot ce am putut, si acum am ramas ca o boschetara fara nimic...fara cetatea unde ash putea sa ma simt singura...fara afect care imi era elixir pentru cresterea aripilor...fara senzatii ca sunt cea mai speciala..a.dar stai un pic mai...

Dar poate toate nici nu au existat? mare haos mental...

Trebuie sa ma asez undeva sa ma gindesc clar la:
-Cum ma simt acum?
-De ce ma simt asa?
-Care e cauza?
-De ce sa ma feresc?-
si multe altele... si chiar crezi ca sunt asha de imbecila si nu am facut-o? am facut-o mai dar tot e mai puternic decit mine, parca e o capcana mereu plina cu cascaval si stii ca iti faci rau dar te duci acolo....

Nu stiu cum sa ma conving ca chiar daca are cascaval e goala si nu ofera nimic pozitiv, nimic constructiv, nimic serios, nimic care m-ar umple de viata, care m-ar face fericita si solara, nimic care ma face sa ma simt eu insumi, sa fiu fata cu ochi caprui care era infantila si sarea in sus pe strazi...m-am redus acum si am devenit o plingacioasa in orice colt al lumii... nu mai stiu cum sa ies din calvar...
cenusie stea ce ai incetat sa luminezi pentru mine...