Ce e umilinţa?

Ce e umilinţa?
Este atunci cînd iai telefonul în mîină şi suni, ştiind că nu ai greşit tu...Este atunci cînd plîngi pentru că te simţi tratată rău, şi mai ales cînd ştii că e incorect...
Este atunci cînd dormi noapte pe un fotoliu dar ştii că alături într-o camera doarme el, şi respiri parcă un pic uşurată pentru că îl ai alături...

Este atunci cînd te respinge, şi îţi spune că nu te vrea, iar tu continui să îl priveşti cu ochi de copil, simţindu-te o victimă de viol...

Este atunci cînd urlă de îţi explodează tempanele, iar tu te uiţi la el plîngînd, şi îţi repeţi în gînd- Eu nu merit asta!

Este atunci cînd după 4 ore de chin într-un fotoliu îţi vine frigul şi te culci lîngă el în speranţa că va merge bine, dar el te trimite acasă la 2 de noapte...

Este atunci cînd după o noapte de plăns îi mai ceri scuze odată pentru o greşeală necomisă, şi el se uită la tine cu dispreţ..

Tot atunci cînd îşi pune încălţămintea în picioare şi pleacă din casă, lasîndu-te ca pe o călătoare în gară.

Tot atunci cînd mergi singură pe stradă, şi plîngi ca o nebună, iar lumea te priveşte de parcă ai ieşit dintr-un spital psihiatric...

Atunci cînd mănînci forţată pentru că trebuie să supravieţuieşti dar îţi curg lacrimile în farfurie..

Atunci cînd lumea din casă te întreabă: - S-a întîmplat ceva, dar tu răspunzi fără voce..- Merge totul bine, e doar o zi plină de melancolie...

E atunci cînd stai tolanită pe pat şi nu fac altceva decît să îţi priveşti telefonul şi uite moment apare un sms, dar culmea nu scrie el ca să îşi ceară scuze, dar primeşti un sms cu insultări precum că eşti o egoista şi te gîndeşti la tine...

Mai vrei să ştii cei umilinţa? E mai bine să rămîi aşa cum stai...Nu stresa prea tare, ţi-am descris-o eu!

duminică, 23 ianuarie 2011

Nu stii cit de tare imi pare rau ca nu mai esti....ca nu m-ai putut intelege...ca nu ti-am fost prea draga sa te poti sacrifica, nu vreau sa te scriu nu vreau sa te sun, dar tare mi-e greu....ma simt abandonata, singura, si am impresia ca negrul asta va dura o eternitate...

De ce doamne e chiar asa totul? Cum sa ma culc cu gindul ca nu te voi atinge, ca nu voi zimbi in compania ta, cum sa shtiu ca acele mini nu ma vor mai cuprinde?

M-as ingenunchia in centru in fata la toti sa iti cer iertare,dar tu nu vreai...cred ca nu iti sunt indeajuns draga, si nu ma iubesti asa ca mine...

Un lucru stiu tare vreau sa traiesc!

Mă doare...

Ştiu că mă contrazic de fiecare dată cînd vin aici, ştiu că în diferite zile vorbesc diferite lucruri...

Dar crede-ma tare mi-e greu...Aş pleca într-o pădure să urlu, să urlu că timpul trece dar eu nu pot învăţa să trăiesc fără tine, şi nu mă pot resemna pe tot ce a fost...

Mă imaginez lîngă casa ta, precum îţi bat în uşă şi îţi spun că te iubesc, dar cum, cum să fie aşa?
Am atîtea frici care mă doboară, am atîtea atacuri de panică care mă îngroapă de tînără...dar am atîta nevoie, nimeni nu ştie cum mă simt, cummerg prin viaşă fără tine...

Oare tu cum stai? Oare ce faci, oare te mai gîndeşti la mine, oare îţi este dor?

Oare, iubite va mai fi posibilitate să ne întîlnim şi să te mai cuprind măcar odată....

Mă doare...

Ştiu că mă contrazic de fiecare dată cînd vin aici, ştiu că în diferite zile vorbesc diferite lucruri...

Dar crede-ma tare mi-e greu...Aş pleca într-o pădure să urlu, să urlu că timpul trece dar eu nu pot învăţa să trăiesc fără tine, şi nu mă pot resemna pe tot ce a fost...

Mă imaginez lîngă casa ta, precum îţi bat în uşă şi îţi spun că te iubesc, dar cum, cum să fie aşa?
Am atîtea frici care mă doboară, am atîtea atacuri de panică care mă îngroapă de tînără...dar am atîta nevoie, nimeni nu ştie cum mă simt, cummerg prin viaşă fără tine...

Oare tu cum stai? Oare ce faci, oare te mai gîndeşti la mine, oare îţi este dor?

Oare, iubite va mai fi posibilitate să ne întîlnim şi să te mai cuprind măcar odată....

Mă doare...

Ştiu că mă contrazic de fiecare dată cînd vin aici, ştiu că în diferite zile vorbesc diferite lucruri...

Dar crede-ma tare mi-e greu...Aş pleca într-o pădure să urlu, să urlu că timpul trece dar eu nu pot învăţa să trăiesc fără tine, şi nu mă pot resemna pe tot ce a fost...

Mă imaginez lîngă casa ta, precum îţi bat în uşă şi îţi spun că te iubesc, dar cum, cum să fie aşa?
Am atîtea frici care mă doboară, am atîtea atacuri de panică care mă îngroapă de tînără...dar am atîta nevoie, nimeni nu ştie cum mă simt, cummerg prin viaşă fără tine...

Oare tu cum stai? Oare ce faci, oare te mai gîndeşti la mine, oare îţi este dor?

Oare, iubite va mai fi posibilitate să ne întîlnim şi să te mai cuprind măcar odată....

sâmbătă, 23 octombrie 2010

nici o luna de pauza, stari la loc....esec...

Dacă-aş şti...

Dacă-aş şti că îţi sunt dragă,
M-aş întoarce înapoi,
Te-aş privi cu-nduioşare,
Bun Găsit iubitul meu!
Dacă-aş şti ca tu ca soare,
Îmi oferi caloarea ta,
M-aş întoarce fără dubii,
Eşti iubitul meu dintîi.
Dar eu ştiu că nu-ţi sunt dragă,
Eu nu sunt femeia ta,
Tu ai altă viaţă acolo,
Întreg universul tau!
Cîte lacrimi, ah durere,
Dor nebun înfometat,
Visuri cît o mare spulberate...
Oare de ce am ajuns aici?
Acum pe drumuri noi, diverse,
Acum îmi este tot strain,
Acum nici toamna nu vorbeşte..
Ea plînge doar,
Dar plînge-n zadar!